Sute de cărţi oferite bibliotecilor şi copiilor din zona rurală, din partea deputatului Adrian Todoran

0
257

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Donaţiei de Carte, deputatul Adrian Todoran a donat sute de cărţi bibliotecilor şcolare din Remetea Chioarului, Călineşti şi Dragomireşti. Gestul său a fost apreciat şi binevenit, deoarece în aceste localităţi era nevoie de o îmbunăţăţire a fondului de carte destinat tinerilor.
Adrian Todoran: Am avut bucuria de a mă afla printre copii, spunându-le despre importanţa cititului şi oferindu-le în acelaşi timp cărţi, în speranţa că vor avea curiozitatea de a citi şi a învăţa câte ceva din fiecare operă. Sunt părinte şi cunosc deja tendinţele celor mici în a-şi petrece timpul pe telefon sau tabletă, în detrimentul cititului. Diferenţa majoră constă în faptul că lectura este un proces mental activ ce stimulează şi dezvoltă gândirea, spre deosebire de petrecerea timpului în faţa televizorului sau calculatorului, acestea fiind procese pasive.
Cultura românească s-a născut la “ţară’’, în mediul rural, unde gândirea sănătoasă, credinţa şi bunătatea acestor oameni au dat naştere unor capodopere literare. Tocmai de aceea, am ales să donez cărţi în aceste locuri, ca tinerii şi oamenii de aici să dezvolte o pasiune pentru citit, să se inspire şi poate chiar să creeze la rândul lor artă literară. Vreau ca pe durata acestui mandat de deputat, pe lângă atribuţiile şi preocupările specifice, să am o relaţie cât mai strânsă cu maramureşenii, să discutăm, să ne împărtăşim gânduri şi sentimente. Pe viitor îmi propun să dezvolt această acţiune în întreg Maramureşul, aştepându-i şi pe alţii să mi se alăture ca împreună să urmăm îndemnul lui Nicolae Steinhardt ,, Dăruind vei dobândi”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.