Cumpărăturile online, tot mai des reclamate la Protecţia Consumatorilor

0
350

Produsele achiziţionate de pe diferite site-uri fac obiectul tot mai multor reclamaţii înregistrate la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş. De la începutul anului şi până în prezent, peste 70 de astfel de sesizări au fost semnalate la instituţia judeţeană. Datele au fost făcute publice ieri, 15 martie, de Ziua Mondială a Consumatorilor. Tematica din acest an face referire tocmai la „Drepturile consumatorilor în era digitală”.

Reglementări privind comerţul online

Cumpărăturile online prind teren în rândul consumatorilor români. Anul trecut, românii au cumpărat de pe internet produse în valoare de 1,8 miliarde de euro, cu 30 % mai mult faţă de 2015. Ţinând cont de interesul crescut pentru cumpărăturile online, oficialii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor atrag atenţia că şi legislaţia trebuie adaptată şi modificată. „În România, OUG 34/2014 reglementează cumpărăturile online. Fiecare cumpărător poate returna produsele cumpărate online în termen de 14 zile de la data la care produsul i-a ajuns la destinaţie. Totuşi sunt mici excepţii. Anumite produse nu pot fi returnate: cele personalizate, produsele care expiră rapid, cele care sunt sigilate şi care din motive de sănătate şi de igienă nu pot fi returnate dacă au fost desigilate, înregistrările video, ziarele, revistele. Costul returnării acestor produse cade în sarcina consumatorului”, a declarat şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş (CJPC), Olivia Ardelean.

Ce reclamă maramureşenii?

OPC-005De la începutul anului şi până în prezent, la sediul CJPC Maramureş au fost primite 255 de reclamaţii. Din totalul acestora, 28 % au vizat cumpărăturile online. Cel mai reclamat produs rămâne telefonul mobil. „Din totalul reclamaţiilor înregistrate în 2017, 73 au făcut obiectul cumpărăturilor online. Cel mai reclamat produs a fost telefonul: 53 de reclamaţii. Zece reclamaţii au vizat mobilierul şi saltelele, 3 reclamaţii au vizat laptop-urile, 2 – electrocasnicele, 2 – produsele de întreţinere şi restul alte produse”, a spus Olivia Ardelean. În schimb, anul trecut au fost semnalate 1.217 reclamaţii, dintre care 280 au vizat nemulţumirile legate de comerţul online. „Dintre reclamaţiile înregistrate în 2016, 85 vizează telefoanele, nu doar cumpărăturile online, ci şi telefoanele cumpărate în mod direct, 20 de reclamaţii au fost pentru contractele de energie electrică, gaz, apă, 10 reclamaţii au fost pe electrocasnice, 8 pentru serviciile de curierat, 11 – financiare şi 4 – alimentare. De exemplu, la telefoane, consumatorii au arătat că s-au defectat în mod repetat în perioada de garanţie. Reparaţiile nu au fost făcute corespunzător, nu li s-a livrat produsul prezentat pe site. La facturi reclamă că acestea sunt prea mari, sau că sunt decuplaţi fără să fie somaţi. La electrocasnice se reclamă că sunt defecţiuni la acele produse. La curierate: fie că acele colete au fost predate cu întârziere, fie au fost degradate sau pierdute, iar la îmbrăcăminte şi încălţăminte reclamă calitatea acestora”, a precizat Olivia Ardelean. Majoritatea sesizărilor, respectiv 60 % dintre cele primite la instituţia judeţeană anul trecut, au fost întemeiate. Alte 31 % s-au dovedit a fi întemeiate, 74 au fost nesoluţionabile, 62 au fost direcţionate spre alte instituţii, 54 au fost clasate, iar 14 au fost retrase.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.