Oriunde te întorci, la sat ori la oraş oamenii se plîng că au dispărut meseriaşii. Să fim drepţi cu realitatea nu s-au scufundat chiar toţi. Cei rămaşi în ţară şi sînt îndemînatici, îşi planifică solicitările ca medicii stomatologi. Nevoia de meseriaşi nu este un moft ci este o urgenţă. Chiar o disperare. Ce să mai vorbim de mîna de lucru calificată prin satele Maramureşului? Dacă am avut nevoie de un instalator am bătut trei sate să-l găsesc. Pînă trăia Vasile Mănăilă şi satul era mai calm, şi apa îşi vedea de rosturile ei. Nu jelesc ci constat. Greu mă încumet să dau soluţii. Un text de ziar este un zbor de pasăre. Este nevoie de stîlpii de care să fie ancorată o nouă realitate. Nu-i imposibil de rezolvat. Numai minte politică, că de acolo ni se trag toate, să fie. Că aşa-i organizată lumea. Cred în revizuirea ajutoarelor sociale. De ce ţara să sprijine lenea? Criza de meseriaşi din satele maramureşene – nu numai – este tratată cu indiferenţă. E adevărat, e nevoie de meseriaşi pentru noua ordine a satului. Ne place, nu ne place satul a primit o altă cadenţă. Una a părăsirii, cealaltă a tinerilor care mai vor să fie cetăţeni rurali. Mulţi dintre ei cu experienţă prin Europa. Şi totuşi vatra are nevoie de foc. De oameni care să se priceapă la potrivirea noilor inele din viaţa ei. Cum să pregătim meseriaşii? După ce în 2009 Ministerul Educaţiei a desfiinţat şcolile de arte şi meserii, urmaşe ale şcolilor profesionale, a început să scadă numărul tinerilor muncitori calificaţi. Ne-am pierdut în vorbe şi în utopii. Comentăm şi dăm vina pe trecutul apropiat. Pe un partid sau altul. Asta este pierdere de vreme şi amînarea unei urgenţe. Şi totuşi ce se poate face? S-a aruncat pe piaţă ideea învăţămîntului dual care ar putea salva investitorii din România. Companiile intră în relaţie cu autorităţile locale şi cu şcolile unde socotesc că îşi pot pregăti viitorii angajaţi, implicîndu-se atît în procesul de educaţie, cît şi cel administrativ al unităţii de învăţămînt. Operatorii economici devin nu doar virtuali angajatori pentru tineri, la momentul absolvirii ci şi parteneri de practică. Formarea profesională a elevilor care urmează învăţămîntul profesional sau tehnic dual se va face în baza unui contract de parteneriat şi a unor contracte individuale de pregătire în care operatorul economic se angajează să asigure o bursă pentru elevi. Cel puţin aşa spune legiferarea Ministerului Educaţiei. Am aflat că la ora actuală Braşovul este oraşul în care a prins această formă de învăţămînt. Lanţurile comerciale vor personal calificat în vînzări. Tot la Braşov a prins cheag această formă de pregătire. Specialiştii din minister au precizat că durata studiilor pentru învăţămîntul profesional dual va fi de trei ani. În stimularea acestei forme de învăţămînt s-a implicat chiar ambasadorul Germaniei în România care a avut o observaţie. Din păcate părinţii consideră că atunci cînd copiii lor intră în acest învăţămînt rămîn la un nivel destul de jos şi nu se pot dezvolta. Şcoala Profesională Germană este cea mai mare unitate de învăţămînt din ţară. Dar absolvenţii ei vor lua mai mult ca sigur drumul Germaniei. Migraţia zidarilor, instalatorilor, mecanicilor sau electricienilor în Europa Occidentală dublată de o şcoală românească neadaptată la nevoile economiei a creat un gol pe piaţa muncii. Am auzit că şi în Maramureş sînt idei pentru un învăţămînt profesional. Adică să ne dea meseriaşi. Pe la Baia Mare, Ocna Şugatag şi Sighetu Marmaţiei. Grăbiţi-vă, doamnelor şi domnilor! Avem nevoie de meseriaşi care să ne repare ţara. Să o clădească nu să o cîrpească. Decît să livreze analfabeţi învăţămîntul românesc să ne dea meseriaşi. În democraţia capitalistă România a avut 23 de miniştri la învăţămînt. Fiecare cu părerea lui. Au vrut o ţară de doctori. Dar este nevoie şi de o ţară de meseriaşi. Care să rămînă pe lîngă noi. Se strigă de cîţiva ani încoace: ţară, ţară, vrem meseriaşi! Criza acută de meseriaşi nu mai poate fi ignorată. Că s-a spart conducta la Valea Sasului.
