Renumitul dansator sportiv Marco Cavallaro, campion naţional al Italiei, finalist la mai multe campionate mondiale şi europene de amatori şi profesionişti, a susţinut un seminar de pregătire pentru perechile de performanţă ale şcolii de dans Prodance 2000 în Baia Mare, în perioada 6-7 octombrie.
Sportivii şcolii de dans băimărene au avut astfel ocazia de a-şi perfecţiona tehnica şi cunoştinţele în dansurile standard cu unul din cei mai valoroşi dansatori sportivi din lume, cu o experienţă activă în dans de 27 de ani. În 2015, Marco Cavallaro împreună cu Letizia Ingrosso au obţinut medalia de bronz la Campionatul Mondial de profesionişti din Germania. În vara acestui an s-a retras din competiţiile sportive pentru a se dedica, în continuare, carierei de antrenor şi arbitru internaţional.
Marco Cavallaro a mai fost prezent în Baia Mare în anul 2011 în cadrul concursului internaţional Transylvania International Dance Cup organizat de Prodance 2000, alături de partenera sa de atunci, Joanne Cliffton, cu care obţinuse titlul de campioni ai Marii Britanii.
Următoarea competiţie importantă la care vor participa sportivii de la Prodance 2000 va fi Campionatul Naţional de Clase care va avea loc în perioada 21-22 octombrie la Braşov































