• Coconii Deseştiului şi bucuria sărbătorii
Duminică, sub cetină de brad şi miros de cozonac, Corala ARMONIA din Baia Mare a poposit la Deseşti. Cu un mic ocol la Budeşti, unde a concertat pentru prima dată într-o biserică, acum 15 ani. De atunci, ARMONIA a avut sute de concerte, a cântat în cele mai mari catedrale ale României, ale Europei şi ale altor continente. Peste tot pe unde au concertat, starea de spirit şi bucuria de a cânta au avut rezonanţă. Chiar dacă ninge sau este ger de crapă pietrele, la fiecare sfârşit de an pornesc să vestească Naşterea Mântuitorului. Cu un frumos colind de suflet, au ajuns, la invitaţia Asociaţiei „Nichita Stănescu” şi a Parohiei ortodoxe, şi la Deseşti.
Bucuria colindului şi bucuria deseştenilor care au umplut sala Căminului Cultural, dar şi frumuseţea Ansamblului „Coconii Deseştiului” (instructor Ileana Matus), care i-a însoţit pe scenă, au fost nemărginite. Deoarece Crăciunul nu este umbrit de tristeţe, ci este trăit din plin ca sărbătoarea bucuriei.
Cu cuvinte emoţionante, preotul Ioan Ardelean a vorbit despre colinde, care poartă prin veacuri cuvântul tainic al Naşterii Sfinte. O sinteză a spiritului creator şi religios al poporului român. Colindele, datinile şi obiceiurile noastre au fost şi au rămas o adevărată şcoală de virtuţi morale, întărind sentimentele de frăţietate şi de bună înţelegere. O incursiune de suflet, în care colindele s-au îmbinat extraordinar cu istoria locului.
De decenii bune, un cor adevărat n-a mai evoluat pe scena Căminului. A făcut-o corala de suflet a maramureşenilor şi nu numai, pentru că ARMONIA este cunoscută, şi aplaudată, şi chemată să concerteze peste tot în România.
Ne-au sosit colindători,/ Florile dalbe,/ Noaptea pe la cântători./ Şi ne zic mereu, mereu,/ Florile dalbe,/ Şi-L aduc pe Dumnezeu./ Dumnezeu adevărat,/ Florile dalbe,/ Soare-n raze luminat…
Armonia copiilor, vocea Ilenei Matus, urarea lui Aurel Bolbos, veteranul ARMONIEI, şi toată ARMONIA, dirijată de Adi Iercoşan au creat un tablou greu de descris în cuvinte. Noroc să deie Dumnezeu, noroc şi voie bună…
Şi ca spectacolul să devină unul de neuitat, Corala ARMONIA şi copiii din Deseşti nu au uitat că se află în preajma zilei de 13 decembrie, când poetul Nichita Stănescu a plecat dintre noi, în urmă cu 34 de ani. L-au colindat în sala care-i poartă numele, dar şi în faţa deseştenilor prezenţi la concert. Mici şi mari, au aflat încă o dată că cel care a modernizat spiritul satului Deseşti a rămas magnetul liric, care, în ultimele patru decenii, a atras în satul de pe Valea Marei o bună parte a poeziei române, dar şi din alte ţări, aşa cum spunea Gheorghe Pârja, povestind auditoriului despre cele două treceri ale lui Nichita pe la Deseşti. Şi ce frumos s-au împletit colindele cu poezia citită în premieră de Gheorghe Pârja!
Gazde bune, aşa cum sunt oamenii din Deseşti, au cinstit colindătorii cu colaci, mere, nuci şi bomboane, cu pâine aburindă şi sarmale cu păsat. Preotul Ioan Ardelean a dăruit ARMONIEI un frumos tablou, creat în Tabăra de artă şi solidaritate, care are loc la Deseşti.
Ce reverberaţie de spirit şi credinţă! Ce trăiri extraordinare în prag de mare sărbătoare! Mulţumim ARMONIA! Mulţumim, copii frumoşi! Vin sărbătorile! Să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi şi sufletul pentru bucurie şi lumină. Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă.
Vă dorim să
petreceţi Sfintele Sărbători sănătoşi şi cu bucurie deplină!




























