Peste 2.300 de asistenţi ai persoanelor cu handicap figurau la finele anului 2017 în judeţul Maramureş. Cei mai mulţi îngrijitori ai persoanelor cu dizabilităţi se înregistrau în Baia Mare, în jur de 351, în Sighetu Marmaţiei, 166 şi în Borşa, 126. Există şi o comună din Maramureş care nu avea la sfârşitul anului trecut niciun asistent al persoanelor cu handicap. E vorba despre Asuaju de Sus.
Sunt şi localităţi din Maramureş unde s-a constatat o uşoară diminuare a numărului însoţitorilor cetăţenilor cu dizabilităţi. E vorba despre Târgu Lăpuş, unde s-a ajuns de la 29 la 28 de astfel de angajaţi, Borşa, de la 128 la 126, Dragomireşti, de la 27 la 26, Săpânţa, de la 22 la 21, Ieud, de la 29 la 28, Remeţi, de la 16 la 14 şi Moisei, unde numărul a scăzut de la 53 la 52. Motivele scăderii acestui număr sunt diverse: de la optarea pentru indemnizaţia de handicap până la certificate de încadrare în grad de handicap expirate, modificare încadrare în grad de handicap sau chiar decesul persoanei cu dizabilităţi. În schimb, printre localităţile unde s-a observat o creştere a numărului de angajaţi din această categorie se numără: Baia Mare, Bistra, Cavnic, Dumbrăviţa, Giuleşti, Lăpuş, Poienile de sub Munte, Satulung, Sighetu Marmaţiei, Tăuţii Măgherăuş, Vima Mică. Asistentul personal este persoana angajată prin contract individual de muncă pentru a se ocupa de persoana cu handicap care nu se descurcă singură. Asistentul personal poate fi chiar una din rudele persoanei cu handicap sau poate fi un asistent personal profesionist. Asistentul personal, angajat cu un contract de muncă, are dreptul la un salariu stabilit potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, de la 1 ianuarie 2018, salariul de bază pentru funcţia de asistent personal are valoarea de 1.900 lei brut, respectiv 1.162 lei net.
































