La Consiliul Judeţean Maramureş, a avut loc întîlnirea dintre Fedir Hamor, director adjunct al Rezervaţiei Biosferei Carpaţilor din Rachiv-Ucraina, şi Claudia Maria Breban (director CJ), Oana Chioran (şefă implementare) şi Alexandra Puşcaş (reprezentantă a Fondului Internaţional al Naturii WWF), pentru punerea în mişcare a proiectelor dintre cele două ţări şi realizarea de noi colaborări. Partea ucraineană a informat că se află în stadiu avansat de realizare a Centrului Transfrontalier de Cercetare şi Protejare a Pădurilor (virgine), care va funcţiona pe lîngă Rezervaţia Biosferei Carpaţilor – Rachiv. Proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport (podurile Valea Vişeului – Dilove şi Sighet – Biserica Albă) trenează. Primarul comunei Bistra, Vasile Duciuc, prezent la întîlnire, a propus să fie intensificate schimburile pentru promovarea culturii huţulilor, conform protocolului încheiat cu Primăria Rachiv. Se află în stadiul avansat de negociere realizarea legăturii feroviare între Cluj-Napoca şi Cernăuţi, pe ruta Valea Vişeului – Rachiv – Kolomeia.
(D.C.)






























