Au trecut 3 săptămâni de când a fost condus pe ultimul drum prof. Gheorghe Opriş din Slatina, îndoliind comunitatea celor peste 40.000 de români din dreapta Tisei (regiunea Transcarpatia, Ucraina). S-a stins fulgerător, la o nuntă, după ce perfectase cu muzicanţii maramureşeni sosiţi din România să cânte peste 2 zile şi la masa festivă pe care Gheorghe Opriş urma să o organizeze cu prilejul aniversării celor 60 de ani de viaţă, vârstă pe care nu a mai împlinit-o!
Despre personalitatea prietenului Gheorghe (am fost rudenii prin alianţă, o mătuşă a fraţilor Opriş din Slatina era măritată cu un unchi al mamei mele din Sighet) scriu pe larg prof. Mihai Opriş şi Vasile Belea din Slatina, în numărul 1 din acest an 2018 al Gazetei regionale social-politice APŞA, editată de Uniunea Regională ”Dacia” a Românilor din Transcarpatia (director: Ion. M. Botoş; redactor-şef: Echim Vancea). Număr finanţat de Biblioteca Judeţeană ”Petre Dulfu” din Baia Mare, director Teodor Ardelean.
Gheorghe Opriş a fost profesor de limba franceză la Şcoala medie de cultură generală de gradele I-III Nr. 2 cu predare în limba română din orăşelul său de baştină, Solotvino (Slatina), raionul Tiaciv. A fost unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Social Culturale a Românilor din Transcarpatia „George Coşbuc”, pornită în toamna anului 1989, alături de intelectuali şi oameni simpli din zonă. ”Evenimentul se petrecea în ultimii ani de existenţă a puterii sovietice, atunci când zvâcnea în ultimele convulsii marele şi temutul imperiu cu aparatul său şi serviciile sale de represiune. Gheorghe a contribuit mult la reconstruirea „Podului istoric” peste Tisa (anii 1996-2007). A fost unul dintre cei trei intelectuali care au fondat Liceul Românesc din Solotvino (Slatina), în anul 2003. Era foarte uşor să fii român în România şi greu în afara graniţelor, mai ales în URSS. Era timpul când puterea de stat ne voia moldoveni şi nu permitea revenirea la alfabetul latin.
Profesorul Opriş Gheorghe s-a născut la data de 27 ianuarie 1958, în familia lui Mihai şi a Irinei (născută Huzău), Opriş şi Huzău trăgându-se din vechi familii de nobili maramureşeni din dreapta şi stânga Tisei, din anii 1406, 1407… Gheorghe a învăţat să citească înainte a merge în clasa I a Şcolii medii Nr. 2 din Slatina. Era eminent la învăţătură şi a avut purtare exemplară. A apărat cinstea şcolii la competiţii sportive, a câştigat olimpiada raională şi pe regiune la limba franceză, a fost liderul organizaţiei de tineret a şcolii. A practicat lupte libere. A absolvit şcoala cu brio în anul 1975. A făcut şcoala specială de şoferi profesionişti din oraşul Rahiv şi Facultatea de filologie româno-germană din cadrul Universităţii de Stat din oraşul Cernăuţi. A fost un student foarte bun. I-au fost decernate premii, diplome şi foi de laudă. A continuat să se ocupe serios de sport, a fost membru constant al selecţionatelor universităţii, oraşului şi regiunii, la lupte libere şi la luptele Sambo. A îndeplinit normativul de candidat de maestru al sportului din URSS la lupte libere, categoria I seniori, participând la competiţii de diferite ranguri. A fost unul dintre cei patru români din facultate (ceilalţi s-au declarat moldoveni). După absolvirea facultăţii, în cadrul căreia a făcut pregătire militară, a obţinut gradul de locotenent. O perioadă a lucrat ca ghid-interpret cu grupurile de străini, în Oficiul de turism internaţional din Cernăuţi.
Profesorul Gheorghe Opriş a rămas în memoria tuturor ca un exemplar familist. Şi-a iubit familia şi a ţinut la ea. Împreună cu soţia sa, Ileana (farmacistă), au crescut două fete: Georgeta (şi-a luat diploma la ASE Bucureşti) şi Ruxandra (a absolvit Universitatea de Stat de la Ujgorod).
În toamna anului 1981, a fost numit pe postul de instructor militar şi profesor de limba franceză a Şcolii Medii din satul Glibokii Potik (Strâmtura), raionul Tiaciv, unde a activat până în anul 1993. În acel sat, a lăsat mândria românească în inimile elevilor şi localnicilor, ca un intelectual de origine română. În anul 1993, a fost transferat la Şcoala Medie de Cultură Generală de gradele I-III Nr. 2 cu predare în limba română din Solotvino (Slatina), pe post de instructor militar, profesor de limba franceză şi profesor de istorie. Acolo a lucrat până la sfârşitul vieţii. Le-a insuflat copiilor dragoste şi respect faţă de glia strămoşească, elevii obţinând cunoştinţe suplimentare despre ţinutul natal şi istoria adevărată a neamului.
În anul 1998, profesorul Gheorghe Opriş a fost ales preşedinte al ASCRT „G. Coşbuc”. Una dintre primele sale preocupări a fost restabilirea legăturilor între neamurile de pe malurile Tisei. A intervenit în faţa instanţelor competente din Ucraina şi România în vederea rezolvării multor probleme abandonate de zeci de ani. A fost în audienţă la preşedinţii României: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, pentru soluţionarea cerinţelor românilor din dreapta Tisei. Profesorul Gheorghe Opriş a continuat lucrul înainte început de către ASCRT „G. Coşbuc” pentru a stabili relaţii de colaborare între diferite organizaţii şi instituţii din Ucraina şi România, care se păstrează şi astăzi. Alături de societăţi şi primării de pe cele două maluri ale Tisei, a derulat şi implementat diferite proiecte transfrontaliere, în urma cărora au avut de câştigat toţi. Unul dintre cele mai reuşite proiecte, căruia i-a dedicat o parte din viaţă, a fost proiectul dintre Primăria Sighetu Marmaţiei (primar ing. Ion Bledea) şi Asociaţia Social Culturală a Românilor din Transcarpatia „George Coşbuc” (preşedinte prof. Gheorghe Opriş), pentru restaurarea şi reconstruirea „Podului istoric” şi deschiderea Punctului Internaţional de Trecere a Frontierei peste râul Tisa dintre Sighetu şi Solotvino (Slatina). Proiectul a fost finanţat de către Europa şi Primăria Sighetu Marmaţiei. Pe malul românesc, a activat consecvent primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, ing. Ion Bledea. Pe malul drept, această funcţie a îndeplinit-o preşedintele ASCRT „G. Coşbuc”, prof. Gheorghe Opriş, cu sprijinul unor membri devotaţi ai Asociaţiei. Greul l-a dus Gheorghe Opriş. Se iveau piedici neaşteptate şi probleme nejustificate din partea unor persoane fizice şi juridice. Mulţi nu au crezut că Podul istoric va fi reconstruit şi pus în funcţiune ca Punct Internaţional de Trecere a Frontierei. După aproape 10 ani de efort perseverent, această lucrare a fost realizată în anul 2007, când preşedinţii României, T. Băsescu, şi Ucrainei, V. Iuşcenco, în cadrul unei ceremonii solemne, au tăiat panglica de inaugurare. ”Părinţii” acestui obiectiv istoric, profesorul Gheorghe Opriş şi inginerul Ion Bledea, au rămas în umbră… Azi, toată lumea de pe cele două maluri ale Tisei, şi nu numai, beneficiază de comodităţile oferite de acest PTF, inclusiv cei care n-au crezut în reuşită!
Prof. Gheorghe Opriş a fost o personalitate ilustră în istoria românilor din Transcarpatia de la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI. Rămâne pe veci în inimile noastre şi va servi ca pildă pentru generaţia tânără de azi şi pentru generaţiile următoare. N-a fost înţeles de către organele competente din România – când i s-a refuzat acordarea (redobândirea) cetăţeniei Române… A plecat cu durere în suflet la cele veşnice. Bunul şi Înduratul Dumnezeu să-l ierte! Odihnească-se în pace! ”
