Maramureșenii, favoriți în etapa 12

0
84

• ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistrița – CS Minaur Baia Mare •

Vineri și sîmbătă este programată etapa 12 a ligii a III-a, seria a V-a, meciurile urmînd să debuteze la ora 14.00. CS Minaur Baia Mare va evolua azi la ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistrița, echipă situată pe locul 14 înaintea acestei etape, cu 8 puncte acumulate.

În schimb, băimărenii merg la Bistrița din postura ocupantei locului 3, la egalitate cu poziția a doua, formația antrenată de Dorin Toma și Vlad Ungureanu totalizînd un număr de 25 puncte. Galben-albaștrii vor da peste un adversar cu un traseu negativ în ultimele etape, aflat pe loc retrogradabil, în acută nevoie de puncte, iar din această perspectivă duelul de pe stadionul „Jean Pădureanu” nu va fi unul facil pentru oaspeți. Chiar dacă este favorită, gruparea băimăreană trebuie să rămînă concentrată, jucătorii să joace cu aceiași ambiție și determinare ca în precedentele jocuri pentru a rămîne în coasta primelor două clasate.

Olimpic Cetate Râșnov – ACS Fotbal Comuna Recea

ACS Fotbal Comuna Recea, liderul seriei, se deplasează în etapa 12 la Olimpic Cetate Râșnov, partidă care se va consuma sîmbătă după-amiază. Cu un moral excelent în urma celor patru victorii la rînd, maramureșenii abordează disputa din județul Brașov cu gîndul la un nou succes, care să-i mențină în fotoliul de lider. Formația antrenată de Romulus Buia și Ovidiu Mic are toate premisele să spere la alte trei puncte, concludente fiind precedentele deplasări, de la Miercurea Ciuc și Hărman, cînd Recea s-a impus cu scor identic, 0-3. O altă miză importantă pentru lider (27 puncte) este și obiectivul propus, promovarea în eșalonul secund, iar pentru realizarea acestuia e nevoie de continuitate în rezultate. Adversarul maramureșenilor are un parcurs bun pînă acum, Cetate Râșnov situîndu-se pe locul 7 (19 puncte).

Programul etapei 12

• Vineri, 9 noiembrie, ora 14.00: AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – AFC Hărman; Avântul Reghin – CFR Cluj-Napoca II; Sănătatea Cluj-Napoca – CS Iernut; Sticla Arieșul Turda – AFC Odorheiu Secuiesc; MSE Târgu Mureș – Unirea Dej; ACS Unu Fotbal Club Gloria Bistrița – CS Minaur Baia Mare.
• Sîmbătă, 10 noiembrie, ora 14.00: Unirea Tășnad – Gaz Metan Mediaș II; Olimpic Cetate Râșnov – ACS Fotbal Comuna Recea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.