Camera Deputaților a adoptat recent un proiect de lege care interzice bullyingul în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale. Asta din cauza faptului că violența psihologică este o problemă care a acaparat, în ultimii ani, spațiul educațional. Maria-Cristina Faraon, psiholog băimărean, explică în cele ce urmează cauzele acestui tip de comportament dând, totodată, sfaturi cadrelor didactice și părinților pentru îndreptarea unor astfel de situații.
• fenomenul debutează foarte timpuriu, odată cu începutul grădiniței
Reporter: Ce înseamnă bullying? Cum definim violența psihologică?
Maria-Cristina FARAON: Se poate defini ca fiind un o formă de comportament de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire, un comportament ostil. Astfel, o persoană (adult sau copil) poate fi tachinată, batjocorită în cercul său de cunoștințe sau colegi, care este apelată făcându-se referire la aspectul fizic sau probleme de ordin medical sau familial. Uneori, aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice. Bullyingul este o formă de abuz emoțional fizic care se caracterizează prin intenție (agresorul are intenția să rănească), repetare (se manifestă în mod repetat) și dezechilibru de forțe (agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă, nu se poate apăra singură). Intenția este de a câștiga statut și putere în grup pentru a se remarca sau pentru că, pur și simplu, emoțiile și disconfortul celorlalți nu contează. Susan Limber, directorul programului Olweus în SUA, a completat detaliat, ulterior, definiția comportamentului de bullying, astfel: agresiuni verbale directe – jigniri, etichetări, umiliri publice etc.; agresiuni verbale indirecte (răspândirea de zvonuri, când auzi lucruri despre tine de la alții); farse, glume proaste verbale sau fizice („pranks” cum sunt cunoscute în America); cyber-bullying adică agresiuni online (scrise sau sub formă de multimedia/audio-video); excluderi/includeri sociale selective (ex. eliminare dintr-un grup sau includere pe baza unor criterii stricte subiective sau contextuale), inclusiv condiționarea socială sau alegerea selectivă a prietenilor (ex. dacă vrei să fii prieten cu mine, nu poți fi prieten cu X…); agresiuni fizice directe (împins, bătaie, lovire); agresiuni fizice indirecte (prin atentare la lucruri/murdărește/strică/distruge); intimidarea directă (ex. prin amenințări), generarea fricii.
R.: Care este tipologia copiilor agresivi?
M.C.F.: S-a demonstrat științific că agresivitatea este o trăsătură care se poate moșteni și genetic sau poate fi un model de comportament învățat social (Albert Bandura). Fenomenul de bullying debutează foarte timpuriu, odată cu începutul grădiniței, în jurul vârstei de trei ani, comportamentele fiind diferite în funcție de etapa de vârstă. La trei ani, refuză să se joace cu un copil sau să împartă jucăriile pentru că poartă ochelari sau este prea tăcut, îl lovesc sau îi strică jucăriile, iar la adolescență pot să excludă din grup, să poreclească, să intimideze sau să amenințe.
• „legătura dintre agresor și victimă este trauma”
M.C.F.: Caracteristicile fenomenului descrise de Dan Olweus (detaliate mai sus) sunt satisfăcute. O altă caracteristică a fenomenului, anume sentimentele negative (de supărare, frustrare, exasperare) ale părinților sunt percepute într-un mod pozitiv de copil (care se distrează, se simte foarte bine). Acest lucru este motorul sau motivația care îl poate determina pe copil să continue comportamentul de bullying pe o perioadă mai lungă de timp, atâta timp cât obține satisfacție sau atâta timp cât îi este permis (pentru că în cazul copiilor, acest comportament poate fi stopat ușor de părinți, care pot asuma foarte ușor statut de autoritate în fața acestuia prin pârghii specifice sau acțiuni dominante, directe). Comportamente similare de bullying care pornesc de la aceia motivație, se întâmplă între frați, între colegi de școală, între colegi de muncă, între parteneri de viață.
R.: Ce experiențe trăiește un copil care este astfel agresat?
M.C.F.: Specialiștii care studiază victimologia susțin că fenomenul de victimizare se află într-un raport nemijlocit cu psihicul victimei la momentul cunoașterii agresorului, influențând chiar stilul relației agresor-victimă și trăiește o experiență psihică complexă și contradictorie, ce cuprinde senzații, percepții, raționamente și gânduri fugitive, sentimente confuze și antagonice.
R.: Cum pot fi ajutați acești copii să facă față umilirii, hărțuirii și intimidării?
M.C.F.: Cred că, adesea, devin victime persoanele nesigure, temătoare, cu un nivel al stimei de sine scăzut, persoane care nu știu să comunice asertiv (comportamental sau verbal). Reglările sau dereglările socio-afective dintre victimă și agresor sunt determinate de trăsăturile psihice individuale și de tendințele personalității fiecăruia. Întotdeauna, legătura dintre agresor și victimă este trauma. Putem învăța copiii să stingă conflictele, să fie asertivi, modalitatea prin care ei pot reacționa față de agresori fără ajutorul unui adult. Desigur, pentru a-și dezvolta abilitățile sociale, copiii au nevoie să experimenteze, printre altele, interacțiuni sociale negative, fără a fi mereu supervizat de adult. Copilul agresat trebuie să semnaleze acest aspect părinților, dirigintelui. Recomand imediat ședințe de consiliere psihologică la cabinetul de consiliere al școlii întrucât, sub aspectul secretului profesional, psihologul poate discuta atât cu agresorul, cât și cu cel agresat, înțelegând mai bine motivația, cunoscându-i mai bine, poate interveni într-un mod eficient. Copilul agresat poate să învețe să aibă mai multă încredere în sine, cum să gestioneze astfel de situații pe viitor încât să nu fie prea afectat.
• contribuția profesorilor și a părinților
R.: Ce pot face profesorii pentru a stopa bullyingul?
M.C.F.: Majoritatea campaniilor anti-bullying din școli aplică două principii pentru combaterea fenomenului: elevii trebuie să raporteze/informeze profesorii atunci când au loc situații de bullying și agresorii trebuie să fie pedepsiți. Cele două principii au la bază motivații bune, în lipsa altor soluții care să funcționeze în paralel, acestea două pot avea efect advers. Dacă fiecare caz de bullying este raportat profesorilor, va transmite elevilor ideea că nu pot face față singuri situațiilor neplăcute. Încrederea, respectul de sine ale elevilor vor fi afectate, iar elevii care informează profesorii pot fi văzuți ca trădători/turnători. În plus, în multe situații, agresorul se poate răzbuna pe cei care au informat profesorii și conflictele pot escalada. Studiile au arătat, de asemenea, că a pedepsi un copil nu poate avea rezultate pe termen lung în a-l determina să se poarte frumos. Sunt de părere că un astfel de incident trebuie semnalat. E important ca profesorul să înțeleagă de ce elevul care agresează, reacționează în acel mod, care este scopul său, ce obține prin comportamentul afișat. Vrea atenție, putere, răzbunare, vrea să se distreze. Ar putea fi ajutat să-și atingă scopul într-un mod util? Sunt convinsă că fiecare copil care atrage atenția astfel, prin acte agresive în comportament sau vorbire, nu beneficiază de o atenție corespunzătoare din partea părinților, din diverse motive. Practic, fiecare copil are nevoie de afecțiune, de înțelegere, iar în momentul în care se simte singur, chiar inconștient recurge la astfel de gesturi extreme. Efectele pot fi importante pe termen scurt și pe termen lung. Copiii agresați se pot detașa de activitățile școlare, performanța lor academică poate fi pusă în pericol, se izolează de grup, limitează numărul de interacțiuni cu prietenii sau colegii, își dezvoltă credințe rigide despre sine colegi, de exemplu „nu merit să fiu primit în grup”, „nu sunt bun de nimic”, „nimeni nu mă place”, „oamenii sunt periculoși”. Copiii agresați au risc crescut de depresie și anxietate.
R.: Dar părinții?
M.C.F.: Părinții – fie ai copilului agresat, fie ai copilului agresor – ar fi indicat să le fie aproape prin susținere afectivă, să petreacă mai mult timp împreună, să discute despre aceste aspecte, să învețe iertarea, acceptarea, să discute ceea ce simt, ce le place sau ce îi deranjează. Este important, ca părinte, să observi comportamentul copilului, să accepți feedback de la profesori sau de la părinților, iar atunci când rănește sau este rănit, să discuți, să cauți deschis soluții.
