• CS HC Buzău 2012 – CS Minaur Baia Mare •
Prima etapă a returului Ligii Zimbrilor programează pentru CS Minaur Baia Mare deplasare la CS HC Buzău 2012, dispută care se va desfășura azi, 12 decembrie, cu începere de la ora 18.00. Duel facil la prima vedere, prin prisma locurilor din clasament ale celor două, buzoienii penultima poziție (6 puncte), iar băimărenii ocupă locul 9 (18 puncte). Angrenați în lupta pentru play-off, jucătorii coordonați de Raul Fotonea și Alexandru Sabou au nevoie ca de aer de cele trei puncte pentru a se menține coasta locului opt, aflat în custodia celor de la CSM Focșani. Un punct le despart pe cele două combatante în bătălia pentru acest ultim loc. Minaur merge încrezătoare la Buzău, chiar are de ce, ultimele trei meciuri fiind concludente pentru trupa lui Fotonea. Egal cu Turda, remiză la Dinamo și accederea în cupă după eliminarea celor de la Călărași. S-a observat un progres substanțial în aceste trei jocuri, așa că ne punem speranțele unui nou rezultat favorabil. Meciul va fi arbitrat de dâmbovițenii Robert Harabagiu / Silviu Stănescu, iar observator din partea FRH este Viorel Dobre (București).
Programul etapei 14, prima a returului
• Miercuri, 12 decembrie: CSM Bacău – CS Universitatea Cluj-Napoca; CSM București – CSU Suceava, ora 16.30; CS HC Buzău 2012 – CS Minaur Baia Mare, ora 18.00; AHC Potaissa Turda – SCM Politehnica Timișoara, ora 18.00. • Joi, 13 decembrie: CS Dinamo București – AHC Dobrogea Sud Constanța, ora 17.30, TVR 1; CSM Focșani 2007 – CSM Făgăraș, ora 18.30; CSA Steaua București – AHC Dunărea Călărași, ora 19.30, TVR HD.
Sîmbătă, ultimul joc oficial
S-a decis și data de disputare a meciului din sferturile de finală ale Cupei României, cel dintre CS Minaur Baia Mare și SCM Politehnica Timișoara. Acesta va avea loc sîmbătă, 15 decembrie, de la ora 18.00, în sala sporturilor „Lascăr Pană”, urmînd să fie condus de cuplul A. Eremia / A. Drăgănescu (Târgu Jiu), observator fiind desemnat I. Șerbu (București).































