Suntem atât de acaparaţi de ciorovăiala politică internă (asta nu-i luptă politică!), încât nu suntem atenţi la fenomene europene care ne privesc în chip major. Cum este atât de comentatul Brexit. Întors pe faţă şi pe dos, cu fluxuri şi refluxuri, noi, cei mulţi, mai greu îi pătrundem tainele. După cum m-am informat, retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană are consecinţe nebănuite. Nu în ultimul rând, pentru românii care locuiesc în vechiul Albion. Comentariile europene sunt partizane, ale noastre destul de fragile. Unele prudente, mai ales că avem preşedinţia rotativă a Consiliului Europei, iar fenomenul Brexit priveşte serios sute de mii de români. Care nu sunt preocupaţi neapărat de toate detaliile, ci vor să ştie ce se va întâmpla cu ei dacă Marea Britanie iese din Uniune. Unii sunt interesaţi şi de cauze. De ce pleacă Anglia din Clubul European?
Cutreier şi eu prin lanuri de ştiri pentru a-mi contura un snop de părere. Aşa am ajuns la un text al lui Matei Vişniec, autor de care mă leagă o veche prietenie. Neapărat trebuie să vă fac un crochiu pe pânza vremii. Ne-am cunoscut la Deseşti, unde Matei a fost laureat la manifestarea literară de pe Valea Marei. În 1987 pleacă din România cerând azil politic în Franţa. Matei este al doilea dramaturg român care reuşeşte să se impună în lumea selectă şi extrem de conservatoare a teatrului francez, după Eugen Ionescu. Este o prezenţă constantă la Festivalul de la Avignon, unul dintre cele mai mari din lume. Piesele lui sunt jucate în peste 30 de ţări. Lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. Este redactor, o perioadă, la Secţia Română de la Radio BBC. Aşa cunoaşte în direct lumea anglo-saxonă.
Mă reazim pe o mărturisire, făcută cu ani în urmă, care poate fi un argument, mai discret, pentru vânzoleala Brexit-ului. Ajuns la Londra, Matei are un şoc emoţional şi vizual, deşi vorbea mai bine engleza decât franceza. Şi, totuşi, la Londra s-a simţit străin, în timp ce în Franţa se simţea acasă. Acolo, peste Marea Mânecii, se afla într-o lume cu reguli total inversate. Maşinile circulau pe partea stângă, ferestrele se deschideau prin glisare de jos în sus, autobuzele aveau etaj. Fructele se vindeau cu bucata, ceea ce nu mai văzuse în alte ţări europene. Deci o ţară cu reguli care exprimă o altă mentalitate. Orgolioasă şi englezească.
Unii europeni, ori cei veniţi din colonii, şi-au asumat rigoarea, felul de a fi al britanicilor. În Marea Britanie, Matei a învăţat ce înseamnă capitalismul pur şi dur. Cu aceste amintiri, Matei doreşte să tempereze panica mediatică legată de Brexit. Este convins că desprinderea Marii Britanii de Uniunea Europeană, după patru decenii de fuziune pe plan judiciar cu blocul comunitar, înseamnă o gigantică problemă. Se întrevede şi declanşarea, pentru o vreme, şi un Brexod, adică un exod al unor întreprinderi şi braţe de muncă. Franţa a declanşat deja planul unui Brexit fără acord, ceea ce înseamnă o perioadă de haos comercial în viitorii ani. Matei exclude scenariul unui nou referendum. El riscă să rănească orgoliul britanicilor şi să sporească tensiunile interne provocate de primul. Matei ne aduce aminte de un alt divorţ european, care ar putea fi lămuritor pentru cel de astăzi.
În 1966, Franţa a ieşit din Alianţa Atlantică. Generalul De Gaulle a dorit să-i dea Franţei suveranitatea militară, iar pasul făcut a produs un şoc planetar. Multă cerneală s-a consumat pentru a descifra scenarii şi consecinţe. Cert este că, după trei decenii, Franţa s-a întors în sânul Alianţei. Procesul de reintegrare a durat vreo patrusprezece ani (de la Chirac, la Sarkozy). Schimbându-se vremurile, s-ar putea crede că asocierea dintre cele două divorţuri nu ar avea acelaşi rezultat. Se vede că în Europa nimic nu se poate construi dacă nu este respectată diversitatea. Care presupune un Brexit haotic, crede Matei.
