În dimineața zilei de 19 iulie 1927, un comunicat oficial anunța că Regele Ferdinand a încetat din viață, la ora 2,15, în castelul Pelișor din Sinaia. Vestea a îndoliat țara. Se punea capăt unei pagini din istoria țării și a Casei Regale. Splendida Ediție „Ziarele României Mari” (nr. 11) ne aduce aproape două publicații, „Adevărul” și „Universul”, care consemnează tragicul eveniment. Ziarul „Adevărul”, din 21 iulie, este un număr de doliu. Prima pagină anunță moartea Regelui și prezintă, pe un ton măsurat, biografia marelui dispărut. Era al doilea fiu al principelui Leopold, fratele mai mare al Regelui Carol I. Din biografia în stil aproape hagiografic aflăm că principele a fost crescut și educat în spiritul muncii și al energiei creatoare. Și-a făcut studiile la Școala Militară din Kassel, la Universitatea din Leipzig, Universitatea din Bonn și la Școala Superioară de Științe Politice și Economice din Tubingen. A devenit oficial Principele Coroanei României la 23 de ani. A urcat pe tron în 11 octombrie 1914. A fost întâiul Rege al României Reîntregite.
Ferdinand și-a început domnia într-o perioadă dificilă pentru țară. A declarat în fața Parlamentului că va fi un bun român. I. Gh. Duca nota că promisiunea Regelui a produs în sală un adevărat delir. Nu era o simplă declarație, menită să creeze emoție, ci un jurământ pentru țara pe care a înțeles să o slujească. A luat decizia de a lupta împotriva Puterilor Centrale, ceea ce i-a atras excluderea din Casa Familiei. Adică își urmează instinctul național și declară război națiunii din sânul căreia provenea. Un alt moment crucial al domniei a fost Marea Unire a Românilor. Culminând cu încoronarea de la Alba Iulia, alături de Regina Maria, în impresionanta Catedrală construită pentru acest eveniment. Războiul și apoi Unirea au schimbat statutul României, care a devenit a șasea țară ca mărime din Europa. În presa vremii, sunt amintite promisiunile Regelui, făcute țăranilor-soldați și împlinite după Marea Unire: pământ și drept de vot.
Ziarele scriu că a fost un mare Rege, nedominat de ambiții deșarte. N-a avut stofă de dictator. Dorința Regelui de a face o țară dreaptă și bună a fost adeseori umbrită de o viață politică agitată. S-a adăugat și aventura principelui Carol, care a afectat stabilitatea și viitorul monarhiei. Totuși, Ferdinad Întregitorul, un Rege german al României, a fost unul dintre personajele decisive ale istoriei noastre. Ultimul deceniu al lui Ferdinand a fost, în bună măsură, și deceniul lui Ion I. C. Brătianu. Liderul liberal, înzestrat cu abilitatea de a negocia și a încheia înțelegeri politice, a fost personalitatea dominantă a domniei lui Ferdinand. Liberalul, spunea un diplomat francez, excela în a câștiga fără să-și facă dușmani. Regele i-a acordat încredere lui Brătianu, avea nevoie de el. Regele era timid, discret, modest și mai puțin familiarizat cu jocurile vieții politice.
Ferdinand a fost îndrăgostit de limba română. Ziarul „Universul” publică discursul rostit la primirea în Academia Română, ca membru onorific (1890). Tânărul principe face un elogiu limbii române, care i-a deschis calea către literatura și istoria națională. Dispariția sa prematură lăsa în urmă o dinastie șubrezită și o țară frământată de dispute politice. Tot în 1927, în noiembrie, moare și Ion I. C. Brătianu, deschizând drumul spre guvernare lui Iuliu Maniu. România Mare merge mai departe, lăsându-și destinul pe mâinile unui rege în pantaloni scurți. Și o Regență care se eroda. La orizont se arată Carol, care își va detrona propriul fiu. Ferdinand a fost înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș, alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. Așa s-a întâlnit cu propria sa istorie.
Mâine, Ediția ne propune o altă filă de istorie: greva de la Lupeni, care a adâncit prăpastia dintre muncitorime și elita politică.
