Noaptea Muzeelor la Complexul Astronomic

0
38

La planetariu, peste 1.500 de persoane s-au bucurat de oferta Complexului Astronomic Baia Mare, ale cărui porţi s-au închis târziu după miezul-nopţii, la capătul unui maraton ce a debutat dimineaţă la ora 10.
Ziua şi Noaptea Muzeelor de pe 18 mai 2019, în Baia Mare, a fost un eveniment înscris în agenda Zilelor Maramureşului. Complexul Astronomic Baia Mare a fost partener la Zilele Maramureşului, realizând o serie de programe pentru publicul larg: spectacole de planetariu, vizitarea expoziţiilor de la sediu, observaţii astronomice de zi şi de noapte la sediu, în Piaţa Millenium, la Aeroportul Baia Mare, în Parcul Mara, la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare, în zona RFN şi în alte locaţii. O asemenea desfăşurare de forţe a fost posibilă cu ajutorul unor voluntari (elevi olimpici) ai Centrului de Excelenţă în Astronomie de la Colegiul Naţional ”Vasile Lucaciu” din Baia Mare, coordonaţi de prof. Lucian Stoian, şi de la Astroclubul din Sighet, coordonat de Sorin Hotea. Complexul Astronomic Baia Mare se apropie încet de momentul aniversării unei jumătăţi de veac de la inaugurarea sa. În acest context, pentru perioada următoare, sunt puse la cale mai multe activităţi captivante. Le vom anunţa în ziar!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.