ASF a stabilit tarifele maxime la RCA
• 7.534 lei la camioane şi 610 lei la maşinile cu o capacitate cilindrică între 1.201-1.400 cmc deţinute de persoane fizice cu vîrste între 31 şi 40 de ani •
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat luni, într-o şedinţă specială, Raportul cu privire...
Exerciţiu de intervenţie la incidente în Penitenciar
Ieri, la Penitenciarul Baia Mare a avut loc un exerciţiu de intervenţie, desfăşurat în sistem integrat, în comun cu inspectoratele de poliţie şi jandarmi, având ca temă gestionarea anumitor situaţii operative critice. Astfel, s-a efectuat o percheziţie generală unui efectiv de 202 persoane custodiate...
Primul catalog de branduri maramureşene
Poveştile creatorilor şi proprietarilor unor cunoscute branduri din Maramureş vor fi mediatizate gratuit la nivel local şi naţional de Asociaţia Pro Maramureş, printr-un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii (80%) şi din surse atrase prin sponsorizare (20%).
Proiectul se derulează între 3 octombrie şi 15...
18 octombrie – Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile este o infracţiune gravă care constă în recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia. Cei care comit asemenea fapte, precum exploatarea sexuală, prin muncă, pentru organe, pentru cerşetorie şi instigare la furt sau comiterea...
Deblocare la Bocicoiu Mare!
După cel de-al Doilea Război Mondial, râul de frontieră Tisa a împărţit în două localităţile Bocicoiu Mare şi Lunca la Tisa, cei de pe malul drept al apei rămânând în Uniunea Sovietică, iar cei de pe malul stâng, în România. Familii numeroase au fost...
Bălării şi gunoaie menajere în centrul oraşului Tg. Lăpuş
La podul mare ce traversează rîul Lăpuş am constatat că aceste spaţii sînt în general curate, s-au plantat arbuşti ornamentali. Nimeni dintre conorăşenii noştri nu şi-ar putea închipui că o porţiune de teren, din centrul urbei lăpuşene, este invadată de bălării uscate înalte de...
Peste 1.000 kg de legume fructe confiscate de poliţişti
34 de societăţi comerciale, persoane fizice şi mijloace de transport au fost verificate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice în cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Au fost constatate 4 infracţiuni, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de...
Tratarea seminţei
La înfiinţarea culturilor de cereale păioase de toamnă (grîu, secară, triticale, orz de toamnă), se recomandă tratarea chimică a seminţei. Pentru prevenirea şi combaterea agenţilor fitopatogeni şi dăunători la cerealele păioase înfiinţate în toamnă: mălura comună (Tilletia caries, Tilletia foetida), mălura pitică (Tilletia controversa),...
Din 2017, barurile, restaurantele şi unităţile de cazare vor plăti un nou tip de impozit
Operatorii economici din categoria celor ce desfăşoară activitate în zona de baruri şi restaurante, hoteluri, parcuri pentru camping sau rulote, sau alte unităţi de cazare, vor plăti, începând cu 1 ianuarie 2017, un impozit specific în locul impozitului pe profit, potrivit legii privind impozitul...
Plata avansului la subvenţia pe 2016
În perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2016, APIA va efectua plata în avans aferentă Campaniei 2016. Pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri de pînă la 70% în cazul plăţilor directe şi de pînă la 85% în cazul sprijinului acordat în...
La Seini, poliţiştii au acţionat pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale poliţiştilor rutieri. Astfel, poliţiştii din Seini au acţionat pentru depistarea şi tragerea la răspundere a participanţilor la trafic care pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de...
Avansul către fermieri
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat recent că fermierii vor primi în următoarele zile avansul din subvenţii, suma care urmează să fie virată în conturile agricultorilor fiind de peste un miliard de euro. Plata primită în avans va fi de circa 130 euro/ha, dublu...
SANITAS continuă protestele
Întrucât OUG 20 şi 43 din 2016 nu au rezolvat inechităţile salariale, ci mai mult, au creat personalului din unităţile de asistenţă socială, funcţionarilor publici din cadrul DSP, personalului din creşe, grădiniţe tensiuni şi lipsă de încredere în rezolvarea acestor probleme, SANITAS a decis...
Proiect. Noi reguli pentru racordarea la reţeaua de gaze
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a elaborat un nou regulament, aflat deocamdată în stadiul de proiect, referitor la racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale. Reglementarea introduce câteva termene foarte clare, pe care distribuitorul de gaze trebuie să le respecte faţă de...
Condiţii pentru ANTZ
Pentru a primi subvenţii zootehnice ca Ajutor Naţional Tranzitoriu, în 2016 fermierii trebuie să respecte mai multe condiţii.
Pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne, se pun următoarele condiţii: un efectiv de minimum 3 capete bovine cu vîrsta de minimum 16 luni...
Joi, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş organizează joi, 20 octombrie, începînd cu ora 9, o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi. Evenimentul se va desfăşura la Cercul Militar din Baia Mare, str. Hortensiei nr 1A, dar şi în Sighetu...
Director al OSPA
Cu toate că Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Maramureş nu mai are sediu (cel vechi de pe str. Cosmonauţilor este disputat în instanţă cu OCPI), totuşi nu a fost desfiinţat şi conducerea Direcţiei pentru Agricultură Maramureş caută soluţii să găsească un nou sediu...
Bonurile fiscale cîştigătoare sunt cele din 9 septembrie cu o valoare de 440 lei
Bonurile fiscale emise în data de 9 septembrie, cu o valoare de 440 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 16 octombrie.
La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1-30 septembrie 2016. Fondul de premiere este de...
Fostul primar al Sighetului: închisoare cu suspendare
Vineri, 14 octombrie, Tribunalul Maramureş l-a condamnat pe fostul primar al Municipiului Sighetu Marmaţiei, Ovidiu Nemeş (foto), la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, directorul economic al Primăriei Sighetu Marmaţiei, Ioan Bărbuş, a primit doi ani de închisoare. Sentinţa...
E vremea culesului ciupercilor
Demult, în Japonia se oferea ca dar de nuntă, o ciupercă uriaşă, ce semăna cu o vază de flori, înconjurată de un schelet din cărămizi, cu o mulţime de orificii. În ciupercă se aflau doi răcuşori – un mascul şi o femelă. Răcuşorii creşteau,...
















































