Baia Mare, premiul al III-lea la City.People.Light Awards

0
481

Proiectul de iluminare a Pieţei Cetăţii aduce primul premiu pentru România la această competiţie

Baia Mare a obţinut premiul al III-lea în cadrul competiţiei City.People.Light Awards, la care a participat cu proiectul de iluminare a Pieţei Cetăţii, realizat de firma 9 Opţiune. Decernarea premiilor a avut loc în data de 25 septembrie la Helsinki (Finlanda), fiind pentru prima oară când unul dintre premii revine României.
Reabilitarea Pieţei Cetăţii este un proiect complex la a cărui elaborare au participat numeroşi specialişti, coordonaţi de arhitecţii de la firma  băimăreană 9 Opţiune, reprezentată prin arhitecţii Ildiko Mitru şi Ştefan Paskucz. La evenimentul de la Helsinki a participat o delegaţie formată din aceşti doi arhitecţi, alături de Laura Ghinea, consilier local şi doi delegaţi din partea companiei Philips. „Am primit această recunoaştere cu bucurie. Să te situezi pe poziţia a treia din 28 de proiecte din toată lumea e o foarte mare bucurie. Acest premiu ne onorează. S-a vorbit despre România şi despre Baia Mare pentru prima dată acolo”, a mărturisit arh. Ildiko Mitru. La Helsinki a avut loc un simpozion, organizat de L.U.C.I. – Lightning Urban Community International (organizaţia internaţională a iluminatului public), iar în a treia zi a evenimentului au fost decernate premiile, în faţa a 140 de invitaţi. Premiile întâi şi al doilea au revenit unor proiecte din Spania, respectiv Franţa.
Scopul principal al proiectului a fost punerea în valoare a ruinelor Bisericii Sfântul Ştefan, din care a făcut parte Turnul Ştefan, precum şi a celor ale bisericilor Sfânta Ecaterina şi Sfântul Martin.
Programul City.People.Light a fost lansat de compania olandeză  Philips în 1996. Concursul a avut loc pentru prima oară în anul 2003, la iniţiativa Philips şi a organizaţiei L.U.C.I., şi are ca scop premierea proiectelor de iluminare urbană care demonstrează că reuşesc să umanizeze spaţiul urban prin intermediul luminii şi să crească, astfel, confortul locuitorilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.