LUCIA SOREANU-ŞIUGARIU LA 95 DE ANI

2
957

„Timpul a trecut cu mare grabă peste anii mei!
Este greu, uneori aproape imposibil ca generaţiile prezente să înţeleagă sau poate nici măcar să-şi imagineze ce şi cât a însemnat în mintea şi sufletul unui om mulţumirea firească de a fi putut să-şi desfăşoare tinereţea în ţara sa, întregită, civilizată, frumoasă şi respectată, la care şi el, ca om avea să-şi dea contribuţia în respectul legilor, în respectul drepturilor fiecăruia. Sunt născută la 1 decembrie 1920 în România Mare şi m-am format în Regatul României, la fel ca Soare şi ca generaţiile dintre cele două războaie”. (Lucia Soreanu-Şiugariu, „Postfaţă” la Ion Şiugariu, Însemnări din război 1944-1945, Editura Gutinul, Baia Mare, 2014)

Lucia Soreanu-Şiugariu (n. Stroescu) a văzut lumina zilei la 1 decembrie 1920, la Tighina, într-o familie de funcţionari. Tatăl, Dimitrie Stroescu, era originar din Vâlcea, iar mama, Angela, din Dobrogea. Familia Stroescu a avut patru copii: Ileana, Cornelia, Lucia şi Mihai.
În anii Primului Război Mondial, familia Stroescu se afla în refugiu la Iaşi. După război, ca funcţionar, Dimitrie Stroescu a fost transferat în diferite localităţi, după cum o cerea organizarea instituţiilor din regiunile recuperate după Marea Unire din 1918. Astfel, în 1920 se afla în Basarabia, la Tighina, unde a venit pe lume Lucia. În 1927 este transferat la Sighişoara, unde Lucia a urmat cele patru clase primare. În 1931, familia Stroescu se stabileşte în Rm. Vâlcea, unde Lucia îşi continuă studiile la Liceul de Fete. Aici îşi trece bacalaureatul, după care, în 1939, se înscrie la Facultatea de Farmacie din Bucureşti. Surorile sale erau şi ele în Bucureşti: Ileana, care urmase Facultatea de Bellearte, se căsătorise, Cornelia era studentă la Conservatorul de Muzică, secţia canto (după absolvire a fost încadrată ca solistă la Opera Română din Bucureşti). În primii doi ani de facultate, Lucia a locuit împreună cu ea la Căminul de studente din Calea Victoriei, vizavi de Palatul Telefoanelor. Al treilea an, an de practică farmaceutică, l-a efectuat la Rm. Vâlcea, la Farmacia „Bejan” care apar­ţinea  Mirei Simian, viitoarea soţie a poetului Ştefan Baciu.
Lucia Stroescu îl cunoaşte pe Soare, cum era apelat îndeobşte Ion Şiugariu de către prieteni şi cunoscuţi, într-o zi însorită de ianuarie a anului 1941, la cantina studenţească din strada Gogu Cantacuzino. „Ne-am împrietenit repede – notează într-o emoţionantă „Evocare” în volumul „Iluzie şi destin”, de I. Şiugariu, Editura  Fundaţia Culturală Memoria, Bucureşti, 2006. Îl ascultam cu plăcere pentru că îmi vorbea despre cu totul altceva decât despre micile noastre preocupări imediate, studenţeşti. Privirea senină a ochilor săi albaştri se lumina de un foc lăuntric când îmi vorbea despre sensul, frumuseţea sau muzicalitatea unei poezii, despre pădurile şi poienele satului său natal Băiţa din Maramureş, rămas acolo în munţi la unguri (refugiat ardelean, Ion Şiugariu a fost ales preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi din toată ţara), despre satele vecine Băiţei şi despre oamenii de acolo, despre preotul Victor Băcilă, care îl îndrumase cu dragoste de părinte, despre balurile la care, în vacanţele de Crăciun, se ducea traversând pădurile înzăpezite până în Valea Borcutului, Bozânta Mare sau Nistru… Îmi povestea despre preocupările prietenilor săi cu care colabora la reviste şi cu care ne întâlneam de­seori…”
În 1936, prin decizie a Ministerului Justiţiei, numele de familie al lui Şiugariu este schimbat în Soreanu, spre a se numi Ion Soreanu. Ca poet rămâne însă credincios numelui de Ion Şiugariu, sub care îşi începuse ucenicia literară la revista „Familia” din Oradea pe când era elev al prestigiosului Liceu „Emil Gojdu”. În anii 1936-1937 îşi satisface stagiul militar la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă din Ploieşti, iar în toamna anului 1937 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie, specialitatea Filologie modernă din Bucureşti. Îşi susţine teza de licenţă în februarie 1942,  cu lucrarea „Aspectul jurnalistic al literaturii moderne”, calificată cu foarte bine – cum laudae.
Începând din 1939, Ion Şiugariu este mereu concentrat, fie la Ploieşti, la Şcoala de Instrucţie, fie în cadrul Regimentului 27 la Bacău. La 29 iulie 1943, în timpul unei permisii, se căsătoreşte la Rm. Vâlcea cu Lucia Stroescu, studentă la Facultatea de Farmacie. Bucuria de a fi împreună le dă curaj şi speranţe, cu toate că începuseră căsnicia sub auspiciile atât de neliniştitoare ale războiului, iar organizarea vieţii lor modeste în comun nu era uşoară, ea fiind încă studentă, iar el abia după un timp fiind numit referent literar în cadrul Ministerului Culturii, ministru fiind fostul său profesor universitar, filosoful şi omul de înaltă cultură Ion Petrovici.
Desconcentrat în septembrie 1943, este rechemat în mai 1944 la acelaşi regiment care se afla acum dislocat în zona Jitaru-Mogoşeşti (Slatina). În zilele de 23-25 august 1944 ia parte la luptele de la Băneasa şi Otopeni pentru apărarea Capitalei. Participă, în continuare, la luptele pe care regimentul său le susţine, alături de celelalte unităţi româneşti pentru dezrobirea Ardealului, pe teritoriul Ungariei şi Cehoslovaciei. În dimineaţa zilei de 1 februarie 1945, sublocotenentul de rezervă Soreanu Ion Şiugariu cade grav rănit în bătălia pentru oraşul Brezno (Cehoslovacia). În drum spre ambulanţă a mai apucat să spună câteva cuvinte adresate soţiei sale: „Lucia, ah! Lucia, te pierd!… Salvaţi-mă”… După care se stinge.
„Acelui 1 februarie 1945, care curmase viaţa poetului Ion Şiugariu, îi urmaseră ani mulţi de grele şi nedrepte prefaceri sociale, de suferinţe, de năpăstuiri şi de profunde spaime, tulburând preocupările spiritului până aproape în a le desfiinţa – scrie Lucia Soreanu- Şiugariu în „Postfaţă” la volumul „Scrieri”, de Ion Şiugariu, Editura Fundaţia Culturală Memoria, Bucureşti, 2006. Pentru orice scriere neorientată comunist „nu era momentul”, aşa cum se menţionase pe manuscrisele unor poezii de Ion Şiugariu prezentate spre avizare în vederea editării lor. Încă de atunci eram hotărâtă să public tot ceea ce rămăsese scris de mâna poetului”.
Referitor la sacrificiul suprem al poetului, Lucia Soreanu-Şiugariu scrie: „Poate că prin acest sacrificiu, Bunul Dumnezeu l-a scutit pe Soare, ca om şi poet, de experienţa comunistă, care atâţia ani a întunecat şi a secerat nenumărate vieţi de valoare, elita neamului, prăbuşind ţara în nenorocirea şi dezastrul cu­noscut, dezastru ca-şi spune roadele încă şi astăzi”. („Evocare” în Ion Şiugariu – „Iluzie şi Destin”).
În 1944, Lucia Soreanu- Şiugariu termină studiile farmaceutice şi în noiembrie obţine licenţa. Negăsind de lucru în Bucureşti, spre sfârşitul lunii ianuarie 1945 pleacă la Rm. Vâlcea lângă tatăl său rămas singur după decesul soţiei, la 23 august. Lucrează la Farmacia „Bejan”, acolo unde făcuse practica. În mai 1945 se află la Băiţa pentru a o cunoaşte pe mama soţului său, poetul Ion Şiugariu, şi pe fraţii acestuia. Tatăl poetului murise în martie 1945, la 56 de ani, în urma unei duble pneumonii. La 1 iunie acelaşi an este încadrată la farmacia Spitalului „Dr. Cantacuzino” din Sinaia, unde funcţionează până în 2 august 1947, când îşi dă demisia pentru a se stabili în Bucureşti, unde îşi avea locuinţa (strada Rondă nr. 28). Lucrează, rând pe rând, la Casa Centrală a Asigurărilor Sociale, la Direcţia Farmaciilor, Dispensarul Ministerului Sănătăţii. După naţionalizarea farmaciilor este pusă la dispoziţia Centrofarmului şi repartizată la una din farmaciile naţionalizate, până în 1970.
În 1968, după mai bine de două decenii de la moartea lui Ion Şiugariu, la Editura Militară apare  placheta „Carnetele unui poet căzut în război”, ediţie îngrijită de Laurenţiu Fulga pe baza manuscriselor şi corespondenţei puse la dispoziţie de soţia poetului. Placheta cuprinde fragmente din scrisori şi din „Jurnal de front”, precum şi poemele din preconizatul vo­lum „Elegii pentru Ardeal”, constituind prima tentativă de a readuce în contemporaneitate figura unui poet pe nedrept uitat: Ion Şiugariu.
Recenzând „Carnetele unui poet căzut în război”, criticul şi istoricul literar Nae Antonescu anunţa „o ediţie antologică a creaţiei poetice” a lui Ion Şiugariu, aflată în stadiul ultim al finisării, ediţie care nu a văzut însă niciodată lumina tiparului. Hotărâtoare în aducerea în actualitate a moştenirii literare a poetului Ion Şiugariu este acţiunea hotărâtă a soţiei sale, Lucia Soreanu-Şiugariu, de a-i publica scrierile.  În cursul scurtei sale existenţe (31 de ani), Ion Şiugariu a reuşit să publice doar trei plachete de poezie: „Trecere prin alba poartă” (1938), „Paradisul peregrinar” (1942) şi poemul „Ţara de foc” (1943). A rămas în urma sa un bogat material nevalorificat, aflat în manuscrise, în revistele şi ziarele vremii.
În 1971, Lucia Soreanu-Şiugariu pleacă din ţară şi se stabileşte în Germania. În urma susţinerii unui examen referitor la legislaţia farmaceutică germană, aşa-numitul Approbation, obţine dreptul de a-şi exercita profesia. Profesează la spitalul din Russelsheim, lucrează la o farmacie publică din Essen, la Weilburg an der Lahn, organizează şi conduce Farmacia „Zum Engel”. S-a stabilit la Aachen, unde locuieşte şi în prezent.
În 1985 se împlineau 40 de ani de la moartea poetului Ion Şiugariu. Din iniţiativa soţiei sale, Lucia, la Editura Ion Dumitru din Munchen apare volumul de poezii „Sete de ceruri”, cu o prefaţă de Vintilă Horia.
Începând cu anul 1978, Lucia Soreanu-Şiugariu vine în fiecare an în ţară, la Bucureşti, nu şi la Băiţa, pentru a nu crea neplăceri familiei, ea locuind în Germania.
După Revoluţia română din decembrie 1989, Lucia Soreanu-Şiugariu vine în ţară, la Bucureşti, în 1991 şi de atunci în fiecare an şi aproape de fiecare dată şi la Băiţa. Urmărind editarea în totalitate a scrierilor soţului său, Lucia Soreanu-Şiugariu se preocupă de apariţia acasă, în România, a unor noi volume purtând semnătura lui Ion Şiugariu.
A făcut-o ani de zile, cu sacrificii personale, reuşind să le adune, după 1985, în nouă cărţi: Sete de ceruri, 1985 – Munchen; Ţara crinilor, 1997- Iaşi; Viaţa poeziei, 1999 – Ti­mişoara; George Bacovia, studiu critic, 2001 – Bucureşti; Scrieri, 2006 – Bucureşti; Iluzie şi destin, 2006 – Bucureşti; Poeme, 2013 – Bucureşti; Ceva despre noi, 2013 – Bucureşti; Însemnări din război, 2014 – Baia Mare.
Acum, când toate scrierile poetului, criticului literar şi eseistului au fost aduse la lumina tiparului prin emoţionantul devotament de credincioasă Penelopă al soţiei sale, Ion Şiugariu e prezent între noi prin aceste cărţi.
Preocupărilor pentru edi­tarea scrierilor li se adaugă, începând cu anul 1998, Concursul premiului pentru poezie „Ion Şiugariu”, concurs iniţiat de poetul-editor de carte românească în exil, Ion Dumitru, Munchen, Lucia Soreanu-Şiugariu, Aachen, împreună cu Trustul de Presă al Armatei, sub auspiciile Uniunii Scriitorilor din România. Cele trei ediţii ale Concursului (1998, 2000, 2002) s-au desfăşurat de fiecare dată în luna iunie (6 iunie fiind ziua de naştere a poetului)  la Bucureşti, constituind o punte literară şi afectivă între Capitală şi manifestările aniversare care aveau loc în acea lună la Baia Mare şi Băiţa.
Acum, la ceas aniversar, prilejuit de împlinirea vârstei de 95 de ani, putem spune cu deplin temei că Doamna Lucia Soreanu-Şiugariu şi-a respectat întru totul promisiunea pe care şi-o făcuse, anume aceea de a publica „tot ceea ce rămăsese scris de mâna poetului”. Este totodată un prilej de adâncă preţuire pentru truda de decenii pusă în slujba culturii române, în general, a celei maramureşene în special, să-i urăm sănătate deplină, putere de muncă şi tinereţe spirituală să putem scrie despre Domnia Sa şi când va atinge anii unui secol şi mai bine de viaţă.

Ştefan Bellu

2 COMENTARII

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.