USB îşi va înfiinţa organizaţie în Maramureş

0
820

Nicuşor Dan, preşedintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB), şi-a început călătoria prin Nord-Vestul ţării, în Baia Mare. El a venit cu un apel către oamenii cinstiţi, ca aceştia să intre în politică. Implicarea este, în opinia liderului USB, soluţia cea mai rapidă pentru rezolvarea urgenţelor României.

La întâlnirea din Baia Mare, la care au participat Stelian Ene, coordonator extindere pentru regiunea Nord Vest şi Erwin Albu de la Alianţa pentru Codlea, au venit simpatizanţi, dar şi oameni care doresc să facă pasul de la activism civic spre politică. Astfel, se vor pune bazele unei organizaţii judeţene până cel târziu luna viitoare: „Uniunea Salvaţi Bucureştiul devine Uniunea Salvaţi România. Chiar la început am primit păreri de la vreo 5.000 de oameni care ne-au scris, fie pe mail, fie pe site-ul nostru, ori ne-au sunat. Printre ei am văzut şi foarte mulţi oameni de bună credinţă, dar şi persoane care au trecut deja pe la trei, patru partide, şi care credeau că e o oportunitate pentru ei să activeze în ceva formaţiune nouă. I-am selectat doar pe cei de bună credinţă şi cu ei am constituit un grup de iniţiativă. O să ne întâlnim în cerc restrâns şi probabil că cel târziu în data de 15 septembrie vom avea o filială în Baia Mare, Maramureş”, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul (USB).

Cei din alte partide, refuzaţi

Liderul USB a spus că membrii altor partide nu vor intra în formaţiunea pe care o conduce, referindu-se aici mai ales traseiştii politici. Totuşi unii, de bună credinţă, vor putea lua loc în „barca” lor: „În ceea ce priveşte primirea de oameni din alte partide, aici este de discutat. Pentru doritori proveniţi din partidele noi, cum ar fi M10 spre exemplu, uşa noastră este deschisă, însă pentru cei din partidele vechi va depinde situaţia de la caz la caz. Mai degrabă nu vom primi. Totuşi dacă cineva s-a înscris în partidul respectiv de bună credinţă, în urmă cu cinci, şase ani, şi a realizat că nu are ce căuta acolo, plecând într-un final, atunci sunt bine veniţi la noi. În orice caz nu primim oameni care au trecut deja pe la trei, patru partide”, a explicat liderul USB.

De asemenea, Nicuşor Dan a subliniat că formaţiunea Uniunea Salvaţi România, care va participa la alegerile parlamentare, va veni pe 15 septembrie 2016 cu un program tehnocrat la care lucrează deja o echipă din interiorul Uniunii. Acest program urmăreşte construirea unui stat de drept funcţional, cu o justiţie predictibilă şi transparentă, cu o administraţie cu proceduri şi cu criterii clare de promovare, cu achiziţii transparente astfel încât „să nu se mai fure 4 miliarde de euro, cum se întâmplă acum, cu o legislaţie electorală favorabilă participării, adică cu praguri electorale mai scăzute şi cu două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor. Administraţia publică e la nivelul anilor 20, iar economia este feudalizată”, a conchis Nicuşor Dan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ