Pro memoria • Rezistenţa prin bunătate şi idei

0
731

S-a stins din viaţă scriitorul Romulus Rusan, în ziua în care mama era pogorîtă în mormînt. Ştirea primită la Deseşti de la Irina Petraş din Cluj mi-a îndoit supărarea. Acolo, cuprins de frigul morţii, m-am întrebat: cînd l-am cunoscut pe Romulus Rusan? Da, în studenţie, era cu soţia lui, poeta Ana Blandiana, fiind prezentat celebrului cuplu de prietenul comun Laurenţiu Ulici. Şi prieteni, suficient de distanţi, ne vedeam mai rar, dar gîndurile bune i le transmiteam la întîlnirile literare cu Ana Blandiana. Mai des şi într-o ipostază poate mai puţin ştiută l-am întîlnit la alcătuirea Memorialului Sighet unde mă invita universitarul, prietenul Gheorghe Mihai Bârlea, cu rosturi majore în definirea acestui edificiu unic în această parte a Europei. Era discret, galant, educat. Am devenit mult mai apropiaţi după ce într-o seară i-am spus o poveste aproape incredibilă. În care eram şi eu implicat iar el a fost între viaţă şi moarte. Era vorba de cutremurul din 1977. Blocul de pe Colonadelor s-a prăbuşit. După cîteva ore Romi a fost salvat de un tînăr. Atunci, la Colonadelor, au murit 300 de oameni. Printre care şi actorul Toma Caragiu. Ca student am fost repartizat la muncă tocmai acolo. Ni se spunea că printre dărîmături se află Romulus Rusan. Care, cum spuneam a fost salvat. După cum se vede, dacă a avut zile a mai petrecut aproape patru decenii. Cum spuneam, ca oameni aveam fiecare drumul lui. M-am apropiat de el în ipostaza de scriitor. A propus literaturii române un nou gen de reportaj prin celebra carte “America ogarului cenuşiu”. Generaţia mea a cunoscut America prin această splendidă scriere. De o mare actualitate. Anul trecut, pe vremea asta, eram peste Ocean. Am luat cartea lui Romi cu mine. Am recitit-o. Aşa că mi-a fost ca un ghid cînd am ajuns la Washing­ton. Oraş pe care autorul nostru l-a asemănat cu o grădină.
El este primul loc din istoria lumii care a fost proiectat anume şi exclusiv pentru a fi capitală. Scria Romulus Rusan – că pentru a păstra armonia, înălţimea clădirilor a fost plafonată la înălţimea Capitoliului. Industria a fost interzisă. La Philadelphia am mers cu volumul în mînă. Aşa am ajuns la locul unde s-a semnat Declaraţia de Independenţă (4 iulie 1776) bazată pe faimosul principiu: “Ne jurăm în faţa lui Dumnezeu să respectăm dreptul la fericire al fiecărui om”. Da, Romulus Rusan se ocupa şi cu fericirea celor din jur. Un om frumos, un om deplin, o viaţă exemplară. Cu două zile înainte de a se stinge a atras atenţia asupra modului defectuos în care se studiază istoria şi limba română în şcoală. Dimpreună cu Ana Blandiana a călcat pe covorul de iarbă al curţii părinteşti din Deseşti. Cuvintele lui erau calde, ideile profunde şi mai ales proaspete. Cea mai frumoasă poveste despre Corneliu Coposu de la el am auzit-o. Apoi l-am cunoscut pe Senior în Marmaţia. Orice întîlnire cu el devenea sărbătoare. Devenea memorabilă. Faptele lui – de la Memorial la cărţi – rămîn repere pentru generaţii. Îmi dau seama că lumea asta devine din ce în ce mai pustie cînd ne pleacă cei apropiaţi. Poemul Anei mi se pare un elogiu adus vieţii împreună. Dar şi despărţirii. Romulus Rusan rămîne simbolul rezistenţei prin bunătate şi idei. A preţuit atît de mult această ţară, mai ales adevărul despre ea, încît i-a dăruit mulţi ani din viaţă pentru a limpezi ascunzişuri din istoria recentă, renunţînd la propria operă. De la el am învăţat că istoria se scrie în fiecare zi şi o să-mi rămînă aproape proiectul lui: recviem pentru ţăranul român. Da, un bărbat al rezistenţei prin bunătate şi idei profunde.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.