Maramureşul, între judeţele cu cele mai mici salarii

0
279
rbt

Angajaţii maramureşeni nu se pot lăuda deloc cu o remuneraţie pe măsura muncii prestate. Din contră, datele statistice oficiale indică faptul că salariul brut acordat în judeţ este mai mic cu 38 % faţă de media naţională, ceea ce situează Maramureşul pe locul 37 din 42 de judeţe. Practic, suntem printre judeţele cu cele mai mici lefuri. Pe de altă parte, statisticienii reflectă şi o altă realitate negativă: în timp ce preţurile cresc, scade puterea de cumpărare din cauza veniturilor mici.
Directorul executiv adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică Maramureş, Marius Pop, afirmă că “în luna decembrie 2021 câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.887 lei, în creştere cu 2,9% faţă de luna precedentă. Pe sectoare ale economiei, câştigurile medii salariale nete au fost în agricultură, silvicultură şi piscicultură – 3.645 lei, în industrie şi construcţii – 2.865 lei şi în domeniul prestărilor de servicii – 2.891 lei. Diferenţa dintre nivelul naţional şi nivelul judeţului Maramureş este de 1.783 lei la salariul mediu nominal brut, însemnând că salariul brut în judeţ, este mai mic cu aproximativ 38 % față de media națională”.
Explicaţia acestei diferenţe este pusă de statisticieni pe seama modului în care sunt structurate ramurile economiei judeţului. Practic, „în industrie avem sectoare în care salariile sunt mici: industria lemnului, industria confecţiilor şi textilelor, industria alimentară şi altele, în timp ce sectoarele aducătoare de venituri salariale bune s-au desfiinţat, de exemplu: mineritul, metalurgia, utilaje miniere, industria de maşini unelte, aparatura, accesorii şi scule, maşini de transport, institute de cercetări”.
Statisticienii au mai arătat că, în Maramureş, în luna decembrie, „câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.670 lei, în creştere cu 2,8% faţă de luna precedentă. Pe principalele sectoare ale economiei, câştigurile medii salariale brute au fost de 6.199 lei în agricultură, silvicultură şi piscicultură, de 4.468 lei în industrie şi construcţii şi de 4858 lei în domeniul prestărilor de servicii”.
Un raport interesant care reflectă puterea de cumpărare a omului este raportul dintre nivelul salarial mediu nominal net şi indicele preţurilor de consum, adică venituri şi creşteri de preţuri. “E pentru prima dată de când prezint acest raport, de 7 ani când avem un indice subunitar, ceea ce înseamnă că creşterea preţurilor a fost mai mare decât creşterea veniturilor, asta înseamnă că a scăzut puterea de cumpărare. Au fost ani în care prin scăderea TVA-ului aveam o creştere a puterii de cumpărare cu 27 %”, a adăugat Marius Pop.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.