Râdem, glumim dar… Maramureșul ar fi sustenabil dacă am pune osul la treabă!!!

0
949

S-a (și am mai) discutat despre sustenabilitatea Maramureșului. La modul absolut teoretic, nu? Pentru că erau de toate în market, bani să fie. Acum, cu criză economică prelungită, cu război vizavi, cu criză alimentară nedeclarată dar posibilă, ar trebui să ne redefinim și să ne reculegem. Sigur, e loc și de puțin umor și de (auto)ironie aici, drept pentru care purcedem la drum să căutăm, în teritoriu, sustenabilitatea Maramureșului! Ne-am putea hrăni și „energiza” singuri?

Apa înainte de toate!

Cel puțin din acest punct de vedere, Maramureșul n-ar trebui să aibă emoții. Desigur, era bine să ne prindă necazurile cu rețele de apă făcute, cu stații de tratare și de filtrare. Pentru că apă avem. Firiza de­ser­vește deja nu doar Baia Mare cât sate până la Copalnic, Satulung și se va mai extinde. Probabil, pentru că celebrele proiecte SMID stagnează de foarte mulți ani.

Dar surse de apă continuă să existe, chiar dacă vorbim de izvoare/pârâuri de suprafață sau de pânza freatică a unei serioase rețele hidrografice. Satele de pe Valea Izei au apă, cele de pe Ruscova sau de pe Vișeu la fel. Sighetul se alimentează din Tisa, Târgu Lăpuș din Râoaia etc. În plus, după cum visează autoritățile, anul acesta se termină barajul de la Runcu, deci se mai umple în vreo 3-5 ani și avem surplus, avem apă de exportat! Suntem sustenabili în materie de apă, clar! Suntem sustenabili inclusiv în materie de „apă de foc”, oriunde întorci privirea în Maramureș sunt pomi. Horincă este și va fi în Maramureș nu doar de consum, ci și ca valută forte, ca monedă de schimb la o adică! Cu vinul va trebui să lăsăm însă fițele și să revenim de la Sauvignon la roșca de la Cicârlău și de aiurea. Ca să fim sustenabili. Da’ ce ne facem cu berea??

Produse alimentare de bază, aproape…

Deși din punct de vedere agricol Maramureșul n-a fost niciodată o mare forță, (dacă scotocim sincer printre statistici și descoperim că excluzând fânețele și pășunile declarate ca teren lucrat, abia am avea 20-30% teren agricol lucrat real), aproape c-am putea supraviețui dacă am închide brusc „granițele” și ar fi nevoie. Să vedem… La Seini avem ferme imense de pui, de ouă, de porci. În zona Codru avem vreo 6 ferme de porci. Să nu vă amintim că avem, datorită subvențiilor generoase, efective de oi cum n-am avut nici în anii 80! Mai trebuie cineva să le mulgă și să facă brânză, dar astea ar trebui să fie detalii când ți-i foame, nu? Avem și vaci Angus și tauri albaștri belgieni, musculoși, la o adică… Avem deja, grație unor firme descurcărețe maghiare ce au adus sămânță și au cumpărat producția cu totul, suprafețe mari plantate cu floarea soarelui. Fabrica de ulei n-o avem. Porumb aveam oricum, pentru porcul din gospodărie. Trebuie doar centralizate… Odinioară, la Săcel aveam și culturi imense de cartofi. Dar avem și agricultori serioși în județ, cu suprafețe ceva mai mari. În Mireș există moară și fabrică de paste făinoase. În satele aparținătoare sunt zeci de solarii și sere cu legume, care, spune viceprimarul comunei Mireșu Mare, ar putea asigura necesarul Maramureșului în materie de legume! Avem și lacuri cu pește, însă mai degrabă pentru pescuit sportiv decât pentru consum larg. Sunt peste zece asemenea lacuri în județ, trebuie doar încurajate la o adică!!!

Energia, mama societății moderne!

Teoretic, cu 100 de ani în urmă, discuția supraviețuirii se putea încheia aici. Strămoșii noștri aveau nevoie cel mult de gaz lampant. Acum însă, avem nevoie de energie, e vitală. Are Maramureșul cu ce să ne/se susțină? În materie de energie electrică, nu. Desi­gur, capacități de producție există, chiar dacă ele nu sunt ale maramureșenilor. Avem hidrocentrală în corpul barajului Firiza. Avem un șir de trei microhidrocentrale de la Firiza și Blidari în sus până la Săpânța, ale unui italian. Mai avem microhidrocentrale la Cavnic, Groșii Țibleșului, Dragomirești, Valea Neagră, etc. Avem câmpuri de fotovoltaice la Ariniș, Baia Sprie și Coltău. Nu avem eoliene, deși e destul de straniu: pe Culmea Prelucilor vântul nu se oprește nici vara nici iarna, la fel pe dealurile Moiseiului de deasupra Vaserului! Și n-o să ne credeți, dar avem și capacitatea de a obține gaze naturale și petrol! Sigur, nu ca să acoperim necesarul, dar le avem! Am urcat recent deasupra satului Săcel, acolo unde odinioară existau sonde. Le-am găsit. Una doborâtă și cu semne evidente de încercare de dezmembrare. Alte două conservate, îngrădite. În jur existau și butelii, semn că exista și posibilitatea de a prelua și gazul ce vine odată cu țițeiul. Sigur, se vede de la o poștă că sunt părăsite. Mai trist e că, în zonă, sătenii își aprindeau destinși miriștile, având sub ei o adevărată bombă!!! Cât despre lemnul de foc, ca alternativă la gaz, știți bine că îl mai avem. De nu l-am trimite în Austria cu vagoanele, ne-ar ajunge, ba de am mai da câte un răgaz pădurii am avea de dat! Ba lemnul ne-ar mai ajuta să mai rezolvăm două probleme stringente: hârtia igienică și nevoia Dvs. stringentă de presă, nu?

Moneda forte, metalele prețioase

Nu ne mai repetăm, mai bine cităm din moți: „Munții noștri aur poartă/Noi cerșim din poartă-n poartă!” În cazul Maramureșului, e absolut real. Există rezerve dovedite și cartate de minereuri prețioase, în foste galerii și prospecțiuni ale fostelor mine. Sigur, minele sunt inundate sau devalizate, e foarte puțin probabilă redeschiderea minelor ca odinioară. Dar la Nistru, Băița, Cavnic, etc, sunt minereuri de aur, argint, cupru, etc. Ce monedă de schimb mai valoroasă ai putea avea azi decât aurul sau cuprul? Mai mult, plusăm cu prospecțiunile de uraniu făcute la Repedea și Poienile de sub Munte. Că este uraniu o dovedesc cazurile constante și îngrijorătoare de animale și de copii cu malformații, generate de consumul de apă din pârâuri alimentate cu ape ce ies din prospecțiunile cică ecologizate, cazul Repedea cu Vinderelul fiind deja de notorietate.
Cum ar veni, Maramureșul ar putea oarecum supraviețui. Sigur, prima cerință ar fi să punem mâna și să facem de la agricultură la silvicultură pentru noi, nu pentru alții. Da, „vom suferi” mult după pizza, tortilla, whisky, Chardonnay, feta, dar știți ceva? Avem încredere în gospodinele noastre că vor înlocui bucătăria mondială și mondializată cu de-ale noastre, bune, gustoase și sănătoase! Deci, ce facem? Punem osul și ne… sustenabilizăm?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.