Administraţia locală din Poienile de sub Munte a preluat, prin cadastrul sistematic efectuat acum în comună, majoritatea construcţiilor ce s-au ridicat fără a se parcurge procedura legală de autorizare a execuţiei acestora. Astfel, ele vor fi înscrise ca drept de proprietate.
Totuşi, din acest moment, cei care îşi vor construi o casă, anexă etc. trebuie să obţină în prealabil autorizaţia de construire, altfel riscă să fie amendaţi, iar imobilul edificat să fie demolat: ”Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii precizează că executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă în condiţiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil – teren şi/sau construcţii – identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel. Executarea unor lucrări de construcţie fără autorizaţie de construire constituie contravenţie, fapta putând fi sancţionată cu amenzi între 1.000 lei şi 100.000 lei, atunci când fapta nu este calificată ca infracţiune. Întrucât au fost construite multe case, anexe, ziduri, etc de-a lungul anilor fără să se parcurgă procedura legală de obţinerea autorizaţiei de construire, majoritatea au fost preluate prin cadastru sistematic şi vor fi înscrise ca drept de proprietate. Acest lucru nu trebuie însă să se mai întâmple de acum. Informaţi-vă la primărie pentru procedura necesară şi nu construiţi până la eliberarea autorizaţiei. Nu doresc să facem demolări, dar acolo unde va fi necesar, o vom face şi vom aplica sancţiuni”, a spus Alexa Chifa, edilul din Poienile de sub Munte.