În Maramureș, 15 școli folosesc exclusiv catalogul electronic

0
164

Peste 1.500 de școli din întreaga țară vor folosi, în acest an școlar, catalogul electronic în locul celui clasic. Lista unităților de învățământ pilot a fost publicată luni, în Monitorul Oficial, iar 15 dintre acestea sunt din Maramureș.
Potrivit ordinului de ministru care aprobă lista acestor școli, „unită­țile de învățământ de stat asigură din bugetul propriu sau din fonduri proprii, după caz, achiziționarea programelor/ serviciilor de catalog electronic, fiind interzisă solicitarea achitării acestor servicii de către elevi sau reprezentanții legali ai acestora”.
Obligațiile școlilor care folosesc catalogul electronic au fost stabilite prin ordin de ministru în luna aprilie.
Toate cataloagele vor avea autentificare în doi factori pentru profesori, părinți și elevi.
Cele 15 unități de învă­ță­mânt din Maramureș care au solicitat înscrierea în rețeaua de unități-pilot care utilizează exclusiv catalogul electronic în anul școlar 2023-2024 sunt: CE „N. Titulescu”, CN „M. Eminescu”, CN „V. Lucaciu”, CN „Gh. Șincai”, CT „G. Barițiu”, LT „E. Racoviță”, ȘG „Dr. V. Babeș”, ȘG „Ep. Dr. Al. Rusu”, ȘG „G. Coșbuc”, CE „P. Viteazul”, ȘG „Gh. Lupan”, LTA „Al. Berinde”, CNP „R. Ferdinand”, ȘG „George Coșbuc” Sighet, ȘG “Dr. M. Apşa”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.