Ciprian Vancea
INTO THE MAP, organizat de Interact Baia Mare și CS MRD Baia Mare
Într-o perioadă în care cei mici sunt adesea atrași de ecrane, o mână de adolescenți ambițioși de la Interact Baia Mare a decis să schimbe perspectiva. Aceștia au pus la cale proiectul INTO THE MAP, un eveniment menit să scoată copii la mișcare în...
Creșterea capacității de distribuție a energiei electrice în Oncești
Zilele trecute a fost montat postul de transformare în anvelopă de beton și punctul de conexiuni, în zona centrală a localității Oncești, în cadrul lucrării „Injecție de putere Oncești – zona Centru”.
Prin această investiție se realizează un nou racord de 20 kV și un...
Apele din bazinul Someş-Tisa „se vindecă” singure
Că avem poluare pe apele din judeţul nostru, dar şi mai încolo, o ştie toată lumea. Că o bună parte din această poluare este cauzată de scurgerea apelor de mină, şi asta o cunoaştem. Însă, în ciuda acestor factori, se pare că natura încearcă...
Fostul sediu CAP din Fărcaşa, transformat într-o grădiniţă modernă
La imobilul de pe strada Florilor, nr. 4, din Fărcașa, a avut loc recepția lucrărilor de reabilitare moderată a unei clădiri administrative. Totul s-a petrecut în prezența reprezentanților constructorului și ai primăriei.
Fosta clădire care a găzduit, de-a lungul timpului, sediul CAP Fărcașa, o grupă...
S-a început identificarea persoanelor vulnerabile din Recea ce au nevoie de sprijin
Primăria Recea a semnat recent trei contracte de finanțare din fonduri europene pentru protecția seniorilor din comunitatea locală. Este vorba despre cei aflați în situații vulnerabile și a persoanelor cu handicap.
Bogdan Giurgiu, expertul angajat pentru identificarea beneficiarilor acestor programe, a început deja deplasarea în...
Tăuţenii s-au întrecut în… gătit
În cadrul sărbătorii Flori de Sânziene din Tăuţii-Măgherăuş, spiritul tradiției și pasiunea pentru gătit s-au împletit într-un nou concurs gastronomic de excepție. Anul acesta, 14 echipe din întreg orașul s-au întrecut în măiestrie culinară, având ca temă fasolea cu ciolan - un preparat cu...
Urs surprins de o cameră de supraveghere în Boiu Mare
Primăria Boiu Mare a informat cetățenii că un urs a fost surprins recent de o cameră de monitorizare a faunei sălbatice în zona ”La Stână” și pe Valea Boiului. Oficialii trag un semnal de alarmă și au câteva recomandări pentru săteni.
”Având în vedere că...
În Coltău, probleme cu respectarea rutelor ocolitoare spre Baia Mare
Începând cu 15 iunie s-a închis circulația pe DJ 182B pentru demolarea și reconstruirea a trei poduri. Autoritățile au oferit șoferilor rute alternative, dar care înseamnă kilometri buni în plus, în fiecare zi.
Unii șoferi nu sunt de acord cu aceste restricții și folosesc varianta...
Lucrări de apă-canal și la parcul central din Cicârlău
În această perioadă, în Comuna Cicârlău se desfășoară lucrări importante de modernizare, aflate în plină desfășurare și executate într-un ritm bun. Este vorba despre extinderea și modernizarea rețelelor edilitare de apă și canalizare, precum și despre amenajarea parcului central.
Echipele sunt zilnic pe teren, iar...
În Prislop, recunoașterea unei tradiții ca patrimoniu cultural imaterial
Satul Prislop a primit recunoașterea oficială de specializare în patrimoniu cultural imaterial, pentru tradiția „Șezătoare și Joc de lăsatul secului” – o tradiție vie, păstrată cu suflet de generații întregi.
Primăria comunei Boiu Mare a sprijinit demersul realizat de Asociația Sf. Împărăteasă Irina Prislop, pentru...
În Baia Mare, se demolează garajele din tablă
Autoritatea locală băimăreană anunță că se continuă acțiunea de demolare a garajelor din tablă de pe raza orașului. Astfel, săptămâna aceasta se lucrează pe strada Victor Babeș, intersecție cu str. I. L. Caragiale. „Procedura greoaie face ca ritmul să nu fie cel dorit, dar...
În Baia Sprie, primul CAV din Maramureș s-a finalizat • Urmează darea lui în folosință
A avut loc recepția Centrului de Colectare Selectivă (CAV) situat pe strada George Coșbuc (zona puțul 4) din Baia Sprie. Centrul va prelua gratuit deșeuri sortate pe categorii și aduse voluntar de către cetățeni. Baia Sprie a reușit să fie prima localitate în Maramureș...
Pentru fluidizarea traficului, lucrările la partea carosabilă pe bd. Decebal încep doar anul viitor
Pe marile bulevarde ale orașului se lucrează continuu, însă disconfortul în trafic este mare. Și traficul pietonal are de suferit, așa că municipalitatea caută soluții pentru a minimaliza aceste probleme.
„Pe bulevardul Traian am fost să văd dacă proprietarii de rețele și constructorul și-au respectat...
În Moisei, protocol de colaborare pentru protejarea zonelor umede
Primăria Moisei a încheiat un protocol de colaborare în cadrul proiectului transfrontalier WeVaRe, un demers important dedicat conservării și valorificării zonelor umede, ecosisteme cu un rol esențial în menținerea biodiversității și a echilibrului ecologic.
Această colaborare reflectă angajamentul comun pentru protejarea patrimoniului natural și promovarea...
Circulația pe Gheorghe Șincai se va relua parțial în această lună
Autoritățile municipale au anunțat că, până la finalul acestei luni, se va relua circulația pe strada Gheorghe Șincai, chiar și pe o primă bandă, în primă fază.
”Se lucrează astfel încât deschiderea traficului să nu fie întârziată și mai mult decât a fost deja”, au...
Condiții de trai îmbunătățite în mai multe gospodării din Lăpuș
20 de familii vulnerabile din Comuna Lăpușel beneficiază de acum înainte de condiții mai bune de trai, adaptate nevoilor specifice fiecărei gospodării. Totul a fost posibil printr-un proiect al WWF România.
„Fondul Mondial pentru Natură, prin WWF Romania, a venit cu soluții adaptate pentru 20...
Lucrările la o investiție complexă avansează în Vișeu de Sus
Unul dintre cele mai importante proiecte pentru comunitatea locală din Vișeu de Sus prinde contur de la o zi la alta. La Școala Româno-Germană din oraș lucrările avansează într-un ritm foarte bun, stadiul fizic al investiției apropiindu-se de pragul de 50%.
Pe șantier se lucrează...
Stadiul șantierului de pe bulevardul Independenței din Baia Mare
Pe șantierul deschis pe Bulevardul Independenței din Baia Mare lucrările evoluează vizibil de la o zi la alta. Astfel, o mare parte din trotuare și piste pentru biciclete a fost deja realizată și se continuă în același ritm. Se lucrează, de asemenea, la sensul...
Noua uzină de tratare a apei din Borșa, recepționată
Zilele trecute, s-a recepționat un proiect esențial pentru dezvoltarea orașului Borșa: noua uzină de tratare a apei potabile, o investiție strategică realizată prin Programul „Anghel Saligny”. Aceasta va asigura accesul la apă potabilă de calitate pentru peste 5.000 de locuitori din cartierele Baia Borșa...
Se asfaltează Valea Vaserului
15 iunie 2026, o zi istorică pentru Vișeu de Sus! A început asfaltarea pe Valea Râului – un vis care prinde contur sub ochii noștri – spun cei din administrația locală a orașului.
Astfel, s-a marcat unul dintre cele mai importante momente din implementarea proiectului...












































