Trei stații de încărcare electrică, finalizate în Rona de Jos

0
8

Au fost finalizate lucrările la cele 3 stații de încărcare pentru vehicule electrice în Comuna Rona de Jos. Cele 3 stații, cu câte două puncte de încărcare, au fost amplasate în spatele Căminului Cultural cu acces din Drumul național 18 și au fost realizate prin două proiecte cu finanțare nerambursabilă.
Astfel, o stație a fost finanțată de către Administrația Fondului pentru Mediu prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, iar celelalte două stații au fost finanțate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin PNRR – Componenta 10 – Fondul Local în cadrul proiectului Sistem inteligent de management local în Comuna Rona de Jos. În acest fel, comuna s-a aliniat la normativele în domeniu. Asta deoarece toate comunele traversate de un drum național trebuie să dețină minimum două stații de încărcare pentru vehicule electrice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.