Rezultate bune pentru Academia de Handbal Minaur și CS Fărcașa la Campionatul Național

0
51

În perioada 10-14 iunie, în Reșița, a avut loc turneul final al Campionatului Național de handbal pentru juniori 4. Opt echipe au luptat pentru medalii. Inclusiv două din Maramureș: Academia de Handbal Minaur Baia Mare și Școala de Handbal Club Sportiv Fărcașa 2022. Echipele noastre s-au clasat pe locurile 4 și 6 la finalul competiției, câștigând fiecare câte un premiu special.
Astfel Academia de Hand­bal Minaur Baia Mare și Școala de Handbal Club Sportiv Fărcașa 2022 au participat cu brio la turneul final al Campionatului Național de hand­bal pentru juniori 4 de la Reșița. Cele două au făcut parte din Grupa 2, alături de ACS Preventis Iași și ACS Academia Juniori Ploiești.

Rezultatele echipelor din Maramureș în grupă

10 iunie: CS Fărcașa vs Academia Junior Ploiești 25-25 (12-13), ACS Preventis Iași vs Academia Minaur Baia Mare 27-32 (12-18);
11 iunie: Academia Juniori Ploiești vs Academia Minaur Baia Mare 33-30 (14-15), CS Fărcașa vs ACS Preventis Iași 26-16 (11-8);
12 iunie: Academia Minaur Baia Mare vs CS Fărcașa 33-29 (17-12).
În jocurile pentru clasament, CSU din Suceava a învins cu 32-19 (17-8) Academia de Handbal Minaur, trimițând astfel echipa din Baia Mare în lupta pentru bronz. În finala mică, Academia de Handbal Minaur a pierdut cu 40-41 (21-20) confruntarea cu CSM Reșița.
”După multă muncă, determinare și meciuri disputate cu ambiție până la ultimul fluier, echipa de juniori 4 a Academiei de Handbal Minaur Baia Mare, antrenată de Andrei Maroșan, Silviu Surducan și Cristian Maroșan, a încheiat turneul final pe locul 4 la nivel național”, au explicat reprezentanții academiei. Luca Vaida a făcut parte din echipa turneului, fiind desemnat cel mai bun apărător.
CS Fărcașa a jucat contra echipei CSM Ploiești pentru locul 5, învinsă fiind cu 24-25 (18-13). ”Am terminat pe locul al șaselea, mai mult decât onorant pentru o echipă dintr-o comună, de altfel singura comună din România aflată între cele mai bune cluburi la această categorie. Ne bucurăm pentru faptul că am reprezentat cu cinste întreaga comunitate de-a lungul acestui sezon, de asemenea ne bucurăm pentru faptul că am oferit clipe memorabile, iar dumneavoastră, cei din tribune, ați fost mereu al optulea jucător prin susținerea extraordinară de care ați dat dovadă”, au spus și cei de la CS Fărcașa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.