În perioada 11-12 iulie, la Cluj-Napoca, s-a desfăşurat turneul de tenis, categoria 1 „BT Tennis Cup III”. La categoria 16 ani a participat şi Gabriel Cristian Liahovici, legitimat la Tenis-Club Baia Mare. În primul tur, Gabriel l-a întîlnit pe Kazi Amman (Sănătatea Oradea), pe care l-a învins uşor (6-0, 6-0). Apoi l-a întrecut (6-1, 6-1) pe Pleşa Bogdan de la Winners Cluj. În finală a jucat cu Smith Oliver, legitimat la Sănătatea Oradea, pe care l-a învins cu 6-0, 6-0. Pentru Gabriel, turneul de la Cluj a fost unul de verificare, pentru participarea la turnee de categorie superioară.