Ion IGNA
Mai zilele trecute, la Galeriile de Artă din Baia Mare l-am surprins pe foarte cunoscutul grafician Andreas Szanto, când tocmai părea să încheie aranjarea pe simezele micii încăperi a expoziţiei sale de pictură.
O noutate absolută: graficianul picta (!) şi încă foarte bine; întrucâtva pe placul băimăreanului de azi (şi de ieri). Cineva îi făcea o fotografie. Ca şi cum ar fi avut nevoie pentru catalogul, credeam eu, binevenit la inevitabilul vernisaj ce avea să urmeze. Nu va fi niciun vernisaj, se grăbeşte să-şi spună graficianul admirat de mine de-a lungul atâtor ani. E mai degrabă preocupat, îmi pare, să-şi stăpânească (cine ştie?) furia de a fi fost nevoit să arate că ştie să şi picteze. Din aşa ceva artistul adevărat poate scoate lucruri uimitoare. E un om de aproape 70 de ani; de peste 50, în Baia Mare, a făcut numai grafică, nelipsit din toate expoziţiile.
Am intrat din obişnuinţă, împreună cu Victor, nepotul meu, în Galeriile băimărene. Nimic nu-mi atrăsese atenţia, nici măcar afişul, nu foarte vizibil. Un afiş marca Szanto. Când am intrat, ne-au întâmpinat câteva zeci de picturi de o frumuseţe stranie, peisaje din oraş, cele mai multe, cu spaţiile invadate de o vegetaţie fastuoasă. Se vede cum artistul se dăruieşte, cu maximă rigoare. Şi fineţe, care-i este proprie. În fond, schimbând acum tehnica, arta lui Szanto – grafician şi pictor deopotrivă – se îmbogăţeşte. Precum o arată şi această expoziţie de la Galeriile băimărene.