Duminică, 26 iulie, la Casa Orăşenească de Cultură din Tăuţii-Măgherăuş, începând cu ora 15,30, vor avea loc manifestările prilejuite de lansarea numărului 6 al revistei „Clepsidra de Cristal”. Revista, condusă de Aurel Jentea (redactor-şef) şi Emil Crâncău (redactor-şef adjunct), numără, printre semnatarii articolelor pe care le cuprinde, nume precum Mirel Giurgiu, Dumitru Taloş, Olimpia Daicoviciu, Dragomir Ignat, Milian Oros, Dorina Cadar sau Pamfil Bilţiu. Evenimentul de duminică are trecute în program trei puncte: prezentarea participanţilor la cursul de pictură organizat de Asociaţia Culturală şi Liceul „Traian Vuia” din oraşul Tăuţii-Măgherăuş; lansarea romanului „Femeia din vis”, de Milian Oros; prezentarea expoziţiei de fotografie a studentei Ema Jentea, cu titlul „Femeia din vis”.