MKB Veszprem – HCM Minaur Baia Mare 36-29 (14-15)
HCM Minaur a pierdut în meciul de deschidere de la Sparkassen Cup, scor 36-29, împotriva finalistei EHF Velux Champions League din sezonul trecut, MKB Veszprem, după ce în prima repriză s-a luptat de la egal la egal cu formaţia maghiară, repriză pe care a încheiat-o la conducere, scor 14-15.
HCM Minaur a jucat bine în prima repriză, conducînd în marea sa majoritate la un gol, echipa din Veszprem fiind nevoită să alerge după egalare. Cel mai mare avantaj pe care l-a avut HCM Minaur în primul act a fost de două goluri, diferenţă înregistrată de trei ori, în minutele 16 (scor 8-10), 18 (9-11), respectiv 23 (10-12). La pauză, HCM Minaur a intrat la cabine cu un avantaj minim, de un gol, scor 14-15. MKB Veszprem a început mai bine repriza secundă şi a intrat în avantaj, după ce a marcat trei goluri consecutive (scor 17-15). După ce a început în forţă partea a doua a meciului, echipa maghiară s-a distanţat pe tabelă, iar în minutul 45 a condus la o diferenţă de 6 goluri, scor 26-20. La final, finalista EHF Velux Champions League s-a impus cu scorul de 36-29. • MKB Veszprem: Mikler, Alilovic – Gulyas 2, Gergo Ivancsik 7, Schuch, Ilic, Palmarsson 4, A. Nillson 2, L. Nagy 2, Zeitz 6, Ugalde, Marguc 1, Vaquera 1, Terzic 1, Sulic 2, Lekai 2, Sliskovic 5. Antrenor: Antonio Ortega Perez. • HCM Minaur Baia Mare: Tatai, R. Pop – Aflitulin 8, Popescu, Ramba 4, Tamas Ivancsik 6, Buşecan, Ghiţă 6, Fotache 2, Marta, Mihai, Vilovski 1, Sabou, Cristescu, Bera 2. Antrenori: Lars Walther şi Petru Pop.
Fuchse Berlin – HCM Minaur Baia Mare 29-28 (15-13)
HCM Minaur a pierdut şi al doilea de la Sparkassen Cup, scor 29-28, împotriva echipei germane Fuchse Berlin. La pauză, cîştigătoarea Cupei EHF din 2014 a avut un avantaj de două goluri, scor 15-13.
Fuchse a început meciul în forţă, conducînd la două goluri diferenţă în minutul patru, scor 3-1, însă HCM Minaur a egalat cu două goluri marcate de Viorel Fotache, respectiv Inal Aflitulin (scor 3-3, minutul 5). După alte cinci minute, echipa din Berlin a reuşit să se distanţeze pentru prima dată la trei goluri (scor 7-4), diferenţă înregistrată şi la mijlocul reprizei (scor 10-7), pentru ca la finalul ei, Fuchse să conducă cu 15-13. Ca şi în prima repriză, Fuchse Berlin începe mai bine, şi a înregistrat cea mai mare diferenţă dintre cele două echipe, la doar opt minute de la reluare (scor 21-15), însă HCM Minaur a revenit, iar în minutul 45 diferenţa s-a diminuat la doar două goluri (scor 23-21). Pe final, campioana României a forţat egalarea, însă Ionuţ Ramba a ratat ultimul atac al jocului care s-a încheiat cu victoria germanilor, scor 29-28. • Fuchse Berlin: Heinevetter, Stochl – Petersen 11, Tonnesen 5, Vukovic 4, Nenadic 3, Weyhrauch 3, Grunz 1, Nielsen 1, Jimenez 1, Elisson. • HCM Minaur Baia Mare: Tatai, R. Pop – Ghiţă 8, Aflitulin 7, Sadoveac 6, Ramba 4, Sabou 2, Buşecan 1, Popescu, Marta, Mihai, Vilovski.
HCM Minaur Baia Mare a jucat ieri pentru locurile 5-6.