Amenzi pentru apă şi răcoritoare

0
442

Băuturi răcoritoare expirate şi etichetate incorect, acestea sînt cîteva dintre neregulile descoperite în ultimele controale de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Maramureş. Deficienţe s-au găsit şi la apa minerală vîndută. Pentru a sancţiona problemele semnalate, au fost date amenzi de 15.000 de lei. Comisarii au verificat modul de comercializare a sucurilor şi băuturilor răcoritoare la 23 de operatori comerciali. Printre abaterile depistate: sucuri expirate, sucuri etichetate ca să-i ducă în eroare pe cumpărători. Au fost găsiţi 36 de litri de băuturi răcoritoare expirate. Alte răcoritoare nu aveau trecută traducerea în limba română. Au fost găsite şi sucuri care aveau două etichete, pe una era scris că este suc de fructe, iar pe cealaltă că este băutură cu conţinut din pulpă de fructe.
Deficienţe au fost descoperite şi în cazul apei minerale. De data aceasta, problemele au fost minore faţă de anii precedenţi. A fost vorba, printre altele, de lipsa preţurilor şi de neafişarea sursei de exploatare a apei minerale. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Maramureş atrag atenţia cumpărătorilor să fie atenţi de unde achiziţionează băuturile răcoritoare şi să studieze eticheta îna­inte de a da banii pentru produsul respectiv. Să fie atenţi la termenul de valabilitate şi, chiar dacă sucul sau berea sînt în termen de valabilitate, sînt sfătuiţi să se uite dacă nu au depuneri, dacă nu sînt tulburi şi, dacă este cazul, să refuze consumul acestor băuturi. În timp ce pentru apa minerală s-au dat sancţiuni în cuantum de 5.500 de lei, pentru sucuri şi alte băuturi răcoritoare, operatorii comerciali au primit amenzi de 10.000 de lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.