• Interviu cu psihologul Liana Rotaru
Este absolventă a Facultăţii de Psihologie, specializarea psihopedagogie specială, la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca. A lucrat ca şi logoped mult timp. Apoi a absolvit Facultatea de Psihologie, secţia psihologie, a urmat un master în psihoterapii medicale, apoi cursuri postuniversitare pe consiliere, mai multe cursuri de formare profesională, dintre care: art-terapie, ADHD, autism, anxietate etc. A făcut apoi formare ca psihoterapeut sistemic de familie şi cuplu. Lucrează în cabinet privat, pe diferite probleme cu care se confruntă individul, familia, de la neînţelegeri până la disfuncţii sexuale. În acelaşi cabinet lucrează şi medicul primar psihiatru, dr. Ioan Pop, specialist în adicţie şi geriatrie.
– Cum definiţi boala ADHD pe înţelesul părinţilor?
-Am să dau o definiţie cât mai simplă, sper pe înţelesul tuturor celor interesaţi. ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder) este o tulburare caracterizată prin disfuncţii la nivelul atenţiei, al inhibiţiei comportamentale şi al controlului activităţii. ADHD nu reprezintă numai o incapacitate de a fi atent, ci şi o incapacitate de concentrare asupra unui singur lucru şi de a prioritiza acţiunile. Copiii cu ADHD îşi pierd cu uşurinţă concentrarea atunci când o activitate nu-i stimulează suficient. În aceste situaţii ei nu-şi pot inhiba răspunsul faţă de factori care le distrag atenţia, motiv pentru care pierd adesea lecţii, instrucţiuni sau indicaţii importante. Depun eforturi pentru a-şi menţine concentrarea asupra prelegerilor lungi sau a sarcinilor plictisitoare care necesită un efort psihic susţinut.
– Cum ar trebui să se comporte părinţii cu copiii lor, în această situaţie?
– Învăţătorii şi părinţii îi pot ajuta în acest efort, în diverse moduri. În cartea „Disciplinarea pozitivă, cum să disciplinezi fără să răneşti”, autorii spun despre părinţi că: „Locul în care învaţă copilul trebuie să fie aranjat în aşa fel încât să îi comunice copilului că acela este locul pentru teme: să fie cărţi în jur, să nu fie în preajma biroului jucării, televizor, aparat de radio sau alte lucruri care i-ar putea distrage atenţia – controlul mediului”. Este bine ca părinţii să se pună de acord cu educaţia, să nu se certe în faţa copilului, ei vor trece prin evenimente stresante, dar trebuie să înveţe să le faţă faţă. Russell A. Barkley spune că: „Părinţii trebuie să conştientizeze faptul că aceste evenimente stresante pot acţiona în diferite feluri, mărind probabilitatea de apariţie a comportamentului noncompliant şi/sau neadecvat al copilului”. Personal, aş sfătui părinţii să citească şi să cunoască modul de manifestare al unui copil, să vorbească cu diriginta/profesorul/învăţătorul, să stabilească care dintre cei doi părinţi va fi părintele care se va ocupa de copil, referitor la temele pentru acasă. I-aş sfătui să respecte programul zilnic al copilului, să păstreze o rutină în fiecare zi, de la trezire până la culcare, să includă timp şi pentru teme, joacă în aer liber, activităţi casnice, activităţi în interior. Să păstreze programul scris, undeva la îndemâna copilului, pe frigider sau la un avizier. Dacă apar modificări în program este indicat să le noteze din timp. Ca şi mod de organizare, fiecare lucru de uz comun al copilului să fie păstrat la locul său (jucării, haine, rucsac) şi să se insiste pe acest lucru. Pentru a-l ajuta să nu uite, poate folosi notebook-uri, în care să-şi noteze tema, anumite lucruri pe care trebuie să le facă ş.a.
– Cum este indicat să procedeze părintele privitor la stimulente, recompense şi pedepse în cazul acestor copii cu ADHD?
– Dacă discutăm, de exemplu, despre un copil de 12 ani, la această vârstă ar trebui să-şi facă singur tema. Părintele, care îl supraveghează, nu trebuie să-l ajute să-şi facă tema. El trebuie doar să-l motiveze. Poate să-i spună, că aşa cum el trebuie să facă tema, aşa şi el, ca părinte, trebuie să muncească. Dacă termină tema şi este atent, se concentrează atât cît poate el, părintele trebuie să-l stimuleze. Stimulentele şi modul de recompensare diferă de la o acţiune la alta. Părinţii trebuie să aibă mare grijă cu disciplinarea şi aplicarea pedepselor, căci cele neaplicate corect pot duce la întărirea unui comportament defectuos. Pentru a-i stârni curiozitatea pentru studiul pe schelet, la tema de anatomie, de exemplu, părintele poate să-l încurajeze şi să-i spună: „Uite, dacă înveţi unde este inima, vei şti, pentru viitor, ce rol important are ea în organism…” Învăţarea prin descoperire este cea mai utilă formă de învăţare pentru copilul cu ADHD, deoarece ar putea fi încurajat şi apreciat „bravo…uite, tu ai descoperit…” Părinţii copilului cu ADHD ar putea să corecteze comportamentul copilului lor dacă ar şti ei, mai întâi, să aibă răbdare, să-l ajute şi să-l încurajeze, mai mult decât să-l pedepsească. Tratamentul în cazul copiilor cu ADHD se concentrează în principal pe tratarea simptomelor în parte şi cuprinde: terapie comportamentală (modificarea comportamentului) – care este şi partea cea mai importantă a acestui tratament şi terapia medicamentoasă – care trebuie individualizată de la caz la caz şi se asociază cu terapia comportamentală. Strategia terapeutică se stabileşte de către specialistul în neuropsihiatrie infantilă, iar apoi se lucrează în colaborare cu echipa logopedul-psihologul, eventual psihoterapeutul.
