Poliţiştii maramureşeni desfăşoară activităţi în cadrul acţiunii naţionale Blocada pentru prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea unui trafic rutier sigur, în special pe drumurile dinspre şi către punctele de trecere a frontierei.
În perioada 6-12 august, poliţiştii maramureşeni au constatat 96 de infracţiuni, au aplicat 1.618 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 430.000 de lei şi au depistat cinci persoane urmărite.
În perioada 25 iulie – 31 august, Poliţia Română desfăşoară o acţiune la nivel naţional pentru prevenirea faptelor antisociale, asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens, precum şi pe şoselele dinspre şi către punctele de trecere a frontierei. La activităţi participă poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, acţiuni speciale, arme, explozivi şi substanţe periculoase.
În perioada 6-12 august, la acţiunile desfăşurate în judeţul Maramureş au participat 411 poliţişti. Din totalul acestora, 243 sînt de la ordine publică, 116 de la rutieră, 41 de la investigaţii criminale, iar restul de la celelalte structuri.
În urma celor 84 de acţiuni punctuale desfăşurate în această perioadă, poliţiştii au constatat 96 de infracţiuni, dintre care 41 de natură judiciară şi 29 la regimul circulaţiei rutiere, restul faptelor vizînd alte genuri de infracţiuni. Dintre infracţiunile descoperite, 30 au fost constatate în flagrant delict.
Poliţiştii au depistat două persoane care aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei închisorii şi o persoană care avea mandat de arestare preventivă. De asemenea, au fost aplicate 1.618 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 436.893 de lei, dintre care 215 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991 a ordinii şi liniştii publice şi 30 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au aplicat 1.308 sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 17 pentru consum de alcool, 422 pentru viteză neregulamentară şi 29 pentru nerespectarea normelor legale privind depăşirea.
Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 8.395 de lei, au reţinut 98 permise de conducere şi au retras 28 certificate de înmatriculare.
Bănuit de tâlhărie calificată şi tentativă la furt calificat, prins şi reţinut
Poliţiştii de investigaţii criminale au identificat şi reţinut un băimărean, recidivist, care este bănuit de comiterea infracţiunilor de tîlhărie calificată şi tentativă la furt calificat.
Cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dus la identificarea unui băimărean de 25 de ani, recidivist, bănuit de comiterea infracţiunilor de tîlhărie calificată şi tentativă la furt calificat. Acesta, în noaptea de 22/23 iulie 2015, a pătruns într-o locuinţă din Seini de unde a sustras 27 grame bijuterii din aur. El a fost surprins de proprietar şi, pentru a-şi asigura scăparea, l-a agresat şi a fugit. De asemenea, în noaptea de 31 iulie/1 august, băimăreanul a pătruns într-o altă locuinţă din Seini cu intenţia de a sustrage bunuri. Şi de această dată a fost surprins de proprietar şi a fugit pe unul dintre geamurile locuinţei, ce fusese lăsat deschis.
El a fost reţinut de poliţişti şi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Peste 23 mc material lemnos confiscat de poliţişti
Poliţiştii maramureşeni au depistat în trafic un ansamblu rutier ce transporta ilegal 23,27 mc lemn de esenţă molid. Lemnul a fost confiscat, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional.
În cadrul activităţilor desfăşurate în scopul prevenirii şi combaterii delictelor silvice, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Leordina au oprit în trafic un ansamblu rutier, format din cap tractor şi semiremorcă, ce transporta material lemnos. Conducătorul auto, un bărbat din comuna Ruscova, le-a prezentat poliţiştilor un aviz valabil doar pentru lemnul transportat în capul tractor. Cei 23,27 mc lemn de esenţă molid transportaţi cu semiremorca, pentru care şoferul nu a prezentat un aviz valabil, au fost confiscaţi şi predaţi în custodie Ocolului Silvic Poieni. Totodată, bărbatul a fost sancţionat contravenţional.
Bărbaţi din Năneşti cercetaţi pentru infracţiuni silvice
Poliţiştii din Bârsana au identificat doi bărbaţi din Năneşti care au tăiat fără drept şi sustras mai mulţi arbori. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale.
Poliţiştii de la Postul de Poliţie Bârsana s-au sesizat din oficiu că, la începutul lunii iunie a acestui an, doi bărbaţi din localitatea Năneşti au tăiat fără drept şi sustras mai mulţi arbori. Bănuiţii au sustras 23 de arbori, de esenţă foioase, de pe terenuri cu vegetaţie forestieră, proprietatea a doi cetăţeni din aceeaşi localitate. Pe numele lor au fost întocmite dosare penale pentru comiterea de infracţiuni la regimul silvic.