Sancţiuni la Sighetu Marmaţiei şi Rozavlea

0
573

Jandarmii sigheteni aflaţi în timpul misiunii de asigurare a ordinii şi siguranţei publice pe timpul desfăşurării Festivalului „Aeternus Maramoroseinsis” din municipiul Sighetu Marmaţiei, sîmbătă, 22 august, au surprins şi sancţionat două persoane care au încălcat prevederile legale.
Astfel, în jurul orei 10.30, pe strada Unirii din municipiul Sighetu Marmaţiei, a fost surprinsă Rodica C., de 49 ani, din Baia Mare, în timp ce apela la mila trecătorilor, deşi este o persoană aptă pentru muncă. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu avertisment scris.
În jurul orei 11.30, în parcarea unui supermarket situat pe strada Bogdan Vodă, din Sighetu Marmaţiei, a fost surprins de către jandarmi, Adrian R., de 23 ani, din Jibou, care adresa cuvinte şi expresii jignitoare unei alte persoane, spre indignarea celorlalte persoane aflate în zonă. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris.
Duminică 23 august, în jurul orei 21.00, efectivele de jandarmerie aflate în timpul misiunii de asigurare a ordinii publice pe timpul Festivalului „Roza Rozalina” din localitatea Rozavlea, au intervenit pentru a aplana un conflict iscat între două persoane. Au fost identificaţi G.D., de 24 ani şi F.G., de 29 ani, care pe fondul unor discuţii contradictorii, au provocat şi participat la scandal, adresîndu-şi reciproc injurii şi expresii jignitoare. Ambii au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de cîte 200 lei şi avertisment scris.

Măsuri de ordine pe timpul bacalaureatului

Efective din cadrul Jandarmeriei Maramureş acţionează zilnic la nivelul judeţului pentru a asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a sesiunii august-septembrie 2015 a Bacalaureatului.
Jandarmii maramureşeni sînt prezenţi în zona a 7 centre de examinare şi un centru de evaluare din judeţ şi, totodată, vor asigura măsurile de pază şi protecţie pe timpul transportului lucrărilor la centrele de evaluare şi rezolvare a contestaţiilor.
La solicitare, jandarmii pot asigura şi protecţia membrilor comisiilor de corectare. Conducerea Jandarmeriei Maramureş menţine o legătură permanentă cu reprezentanţii instituţiilor şcolare pentru soluţionarea operativă a oricărui incident ce poate perturba buna desfăşurare a activităţilor de examinare.
Pentru a solicita sprijin, cetăţenii pot apela numărul de urgenţă 112 sau se pot adresa celui mai apropiat echipaj de jandarmerie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.