Debut cu victorie în noul sezon

0
584

CH CSU Politehnica Timişoara – Academia de Handbal Minaur Baia Mare 29-33 (14-16)
Academia de Handbal Minaur Baia Mare a început cu dreptul noul sezon de Divizia A, impunîndu-se cu 29-33 în deplasare la CH CSU Politehnica Timişoara. La pauză, echipa noastră a avut un avantaj de două goluri, scor 14-16.
Academia de Handbal Minaur a început mai bine meciul şi a avut un avantaj minim după primele zece minute de joc, scor 3-4. În minutul 20 s-a consemnat şi cea mai mare diferenţă între cele două echipe în acest meci (5 goluri), cînd Academia de Handbal Minaur a condus cu 8-13. La pauză, echipa noastră a intrat la vestiare cu doar două goluri în avantaj, scor 14-16. După reluare, în prima jumătate a actului secund, între cele două echipe s-a păstrat o diferenţă de 1-2 goluri, pînă spre finalul jocului, cînd Academia de Handbal Minaur s-a distanţat la trei (23-26 min. 50), respectiv patru goluri (26-30 min. 55). La finalul jocului, echipa noastră s-a impus cu scorul de 29-33.
De remarcat a fost evoluţia portarului Cristian Niculai, care a avut 12 intervenţii. • Academia de Handbal Minaur: Niculai (12 intervenţii), Balint, Tapalagă – Botea 8 goluri, Andrei 7, Stoean 5, Bărbuş 4, Nagy 3, Boşca 3, Sângeorzan 2, Erni 1, Dedea, Pomian, Cotună.
Etapa următoare, Academia de Handbal Minaur va juca pe teren propriu, împotriva echipei HCM Sighişoara.

Rezultatele primei etape: CH CSU Politehnica Timişoara – Academia de Handbal Minaur Baia Mare 29-33; HCM Sighişoara – CNE Sighişoara 45-26; CSM Satu Mare – CS Universitatea Cluj-Napoca 29-28; ACS Muhlbach Sebeş – Universitatea Craiova 25-26; CSU CNOT Braşov – HC Sibiu 28-23; CSM Făgăraş – CSM Oradea 39-23. HC Argeş Piteşti a stat.
Etapa viitoare (duminică, 13 septembrie): CSM Oradea – ACS Muhlbach Sebeş; CS Universitatea Cluj-Napoca – CSM Făgăraş; HC Sibiu – CSM Satu Mare; CNE Sighişoara – CSU CNOT Braşov; Academia de Handbal Minaur Baia Mare – HCM Sighişoara; HC Argeş Piteşti – CH CSU Politehnica Timişoara. Universitatea Craiova stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.