„Cartel ALFA” continuă acţiunile de protest

0
487

De Ziua Internaţională pentru Muncă Decentă, sărbătorită anual în 7 octombrie, Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) „Cartel ALFA”, anunţă faptul că, pe tot parcursul lunii octombrie, în noiembrie şi decembrie, vor continua acţiunile de protest. Revendicările sînt: modificarea Legii 62/2011, care să facă posibile negocierile colective la toate nivelurile, dreptul la grevă; un salariu minim care să reflecte costurile reale de trai; un dialog social responsabil; un sistem public de sănătate pentru toţi.

În cei nouă ani de cînd a fost lansată Ziua Internaţională pentru Muncă Decentă de către Confederaţia Internaţională a Sindicatelor, zeci de milioane de lucrători au manifestat pe data de 7 octombrie pentru drepturi sindicale şi muncă decentă. Şi în acest an, sindicatele şi organizaţii non-profit din întreaga lume au organizat evenimente prin care au cerut justiţie socială, locuri de muncă decente şi respectarea drepturilor lucrătorilor sub sloganul „STOP setei de cîştig a întreprinderilor”.  „România nu numai că nu are o strategie naţională de dezvoltare, asumată de întreaga clasă politică şi de partenerii sociali, care să includă printre obiective munca decentă, dar politicile şi acţiunile guvernelor României se bazează chiar pe descurajarea muncii decente: atragerea „investitorilor” cu cea mai ieftină forţă de muncă, menţinută deliberat la un nivel scăzut, condiţii avantajoase pentru companii, dar dezavantajoase pentru lucrători şi o legislaţie ambiguă sau posibilitatea de a fi încălcată este, în România, politică de stat. Modificarea legis­laţiei din 2011 s-a înscris în această „strategie”, pentru eradicarea muncii decente, atît cît exista, în România. Modificarea Codului muncii a pus salariaţii la cheremul voinţei patronilor (prin prelungirea perioadelor de probă, stabilirea performanţei prin voinţa unilaterală a angajatorului etc.), iar apariţia Legii dialogului social a îngreunat pînă la blocaj posibilitatea salariaţilor de a-şi reprezenta şi apăra drepturile prin negociere şi acţiune colectivă”, a declarat Bogdan Iuliu Hossu, preşedintele CNS „Cartel ALFA”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.