Ofensiva DNA-ului, liderilor de partid le provoacă dureri de cap. În anul viitor, fiind an electoral, partidele vor să intre cu mîinile curate şi spovedite de păcatele corupţiei. PNL-iştii se gîndesc la o comisie menită să identifice metode de recîştigare a încrederii Parlamentului în rîndul opiniei publice. O glumă ridicolă şi de prost gust. Cunoaştem rostul comisiilor noi care îngroapă probleme vechi. Cînd parlamentarii vor şedea la muncă, vor face legi clare, cînd nu se vor plimba aiurea, pe bani publici şi nu le va sta gîndul numai la salarii şi pensii nejustificate, încrederea va veni de la sine. Risipă de promisiuni utopice face şi Dragnea de la PSD. Ca viitor preşedinte vrea să reformeze partidul, prin cooptarea tinerilor şi eliminarea nepotismului, moştenit de la Iliescu şi Năstase. Cred că Dragnea este naiv şi nu ştie cum funcţionează PSD-ul. Forţa partidului se află în teritoriu, nu la centru unde se irosesc inutil energiile. Şi Geoană a visat reformarea PSD-ului, înnecîndu-se în propriile iluzii. Cu baronii locali a pierdut lupta şi a fost tras pe linie moartă. Pentru schimbarea clasei politice, trebuia lucrat la Constituţie şi la Legea partidelor. Nimic nu s-a făcut. Drumul politicienilor penali şi care pierd vremea în Parlament rămîne deschis, spre funcţiile publice, şi în legislatura următoare. Ceva încă s-ar mai putea face, însă lipseşte voinţa politică. Teoretic, o soluţie se află în curtea Parlamentului. O lege în măsură să stopeze accesul, în primul rînd al celor care au probleme cu Justiţia (inculpaţi, cercetaţi, condamnaţi spre demnităţile publice), pentru societate ar fi un cadou binemeritat. Că sînt sau nu vinovaţi, astfel de indivizi trebuie eliminaţi din viaţa publică. Pe cetăţeanul obişnuit nu-l interesează că îşi vor pierde cariera politică. Ea nu este una profesională, din care un om trebuie să trăiască toată viaţa. Ce-i drept, o astfel de iniţiativă legislativă, trecută prin Parlament, pentru politicieni, ar însemna sinucidere curată. Retragerea sprijinului politic al demnitarilor cu probleme şi prestaţie slabă, în timpul mandatului, e soluţie ce stă la îndemîna partidelor. Obiectul măsurii, unde e cazul, îl fac preşedinţii CJ şi parlamentarii. Să candideze ca independenţi, aceştia au şanse reduse de a fi aleşi. Printre altele, prestaţia parlamentarilor maramureşeni este lamentabilă, inacceptabilă şi ar trebui luată în calcul. În cazul primarilor, retragerea sprijinului politic devine inutilă, inclusiv în situaţia primăriilor din marile oraşe, unde electoratul nu poate fi manipulat. Alegătorii vor lucruri concrete şi nu sînt interesaţi de culoarea politică a primarilor. În mediul rural şi oraşele mici, deşi culoarea acestora este simbolică, le face bine şi îi favorizează. „Ideologia” lor se orientează în funcţie de cromatica viitorului preşedinte de Consiliu Judeţean. Care deţine puşculiţa cu banii destinaţi primăriilor. Din nepăsare, la isprăvile aleşilor se fac părtaşi şi alegătorii. Cu mare uşurinţă tolerează hoţia, lipsa de profesionalism şi iresponsabilitatea celor pe care îi aleg. Adesea iau drept criterii, uneori greu de înţeles. Dacă primarul a făcut ceva bun şi pentru ei, nu contează că fură. Românii acceptă furtişagurile învăţate de pe vremea comunismului. Atunci toţi am lucrat la stat şi ne-am însuşit lecţia. De ce să-l alegem pe altul, cînd ştim că la o adică şi acela va proceda la fel. Uităm că pe lumea asta mai sînt oameni cinstiţi şi corecţi, pe care nimeni nu îi bagă în seamă. Proiectele neterminate sînt un paravan pentru politicienii dispuşi să meargă cu funcţiile deţinute şi în lumea celor drepţi. Două mandate pentru orice politician, indiferent de rang, sînt suficiente ca să demonstreze de ce este în stare. Aşadar, alegătorii nu pot, dar nici nu doresc, să schimbe clasa politică. Şansele altor categorii, de candidaţi dornici de funcţii publice (consilieri, parlamentari, şefi în instituţiile statului) au fost lămurite de doamna Udrea, cu ocazia drumeţiilor făcute în primăvară. Cum gura păcătosului adevăr grăieşte, domnia sa confirmă ce ştiam şi noi. Pentru un post călduţ, oferit cu dedicaţie, banii jos şi ochii la uşă. În concluzie, schimbarea clasei politice rămîne la latitudinea cetăţeanului simplu cu iluzia, dar şi cu deziluzia.
prof. Vasile ILUŢ