Pentru cei care ne învîrtim în jurul casei, Schengen este doar un cuvînt care se pronunţă mai greu. Jelania că aderarea la spaţiul rîvnit a fost amînată nu are nici o lacrimă. Şi totuşi ce avantaje ne-ar aduce românilor dacă ni s-ar fi deschis poarta? Este un spaţiu de liberă circulaţie. Verificările la frontiere sînt eliminate. Trecerea se poate face prin orice loc şi la orice oră. Spaţiul Schengen oferă cetăţenilor din statele membre prioritatea de a obţine un loc de muncă. Cele mai mari facilităţi le au transportatorii auto care nu mai sînt sîcîiţi de controale. La frontierele externe există reguli clare privind vizele, migraţia şi azilul. Precum şi măsuri referitoare la cooperarea poliţienească, judiciară sau vamală. Condiţia pentru România a fost securizarea graniţelor cu Ucraina şi Republica Moldova. Dar şi modernizarea şi dotarea cu aparatură specială a aeroporturilor internaţionale. La acest capitol România a primit diplomă de excelenţă. Şi totuşi, de ce nu ne vor Germania, Franţa (sora noastră) ori Olanda? N-am priceput de ce România a fost pusă în situaţia de a împiedica să se pună pe ordinea de zi, la întîlnirea de la Luxemburg, discutarea candidaturii României şi Bulgariei. Acest fapt este un eşec pentru politica noastră. Trebuia să fie o asumare colectivă. De prea multă vreme se bate apa în piuă. Şi nu se spune clar care-i motivul. Ce are Franţa cu noi? Avem la putere un guvern socialist ca în Paris. Pauză. Cînd a fost ales un preşedinte minoritar german la Bucureşti am crezut că ne-am luat de braţ cu doamna Merkel.
Nici vorbă, la Frankfurt politica de frontieră continuă să ceară dovezi de la cetăţenii europeni care vin din România. Dacă au bani sau cărţi de credit pentru a intra în Europa. Ni se plăteşte o poliţă că nu ne-am solidarizat cu ţările care au făcut cu ochiul refugiaţilor? Nu am făcut tot ce trebuia ca să intrăm real într-o coaliţie europeană? În Franţa, mai nou, se ţine seama de partidul lui Marine le Pen, care se uită urît la ţiganii din România. Am putea crede că unii dintre cei care conduc Europa regretă că ne-au primit în Uniunea Europeană. Mă bate gîndul că este vizată situaţia din ţară. Credeţi că ni se refuză îmbrăţişarea deoarece premierul a fost făcut cu ou şi cu oţet? Deci statul de drept tremură ca o frunză. Este incapabil să schimbe premierul şi aşa mai departe. Presa franceză ne reproşează că am tratat superficial evacuarea ţiganilor din Franţa, cu fonduri europene. Olandezii sînt preocupaţi de alte fapte, nemţii de altele. Cred că nu s-a discutat diplomatic pentru a elimina predicile. În Olanda, în Franţa, în Germania. Politicienii comentează la televiziunea română eşecul. Nimeni nu-şi recunoaşte un strop de vină. Nu sîntem primiţi deoarece sîntem săraci? Că se fură prea mult? Am mai spus-o: în România, după opinia unora, fură numai românii. Cei din alte zări care jefuiesc ţara, nu păţesc nimic. Despre care poporul ştie foarte puţin. Mă întreb firesc şi trist: de ce îi este teamă Europei de noi? De ce sîntem stat de rangul doi în acest club? În draga noastră Europă. Nu vedeţi ce hărţuială se practică la televiziuni. Şi mă gîndesc că ţara reală nu este luată în seamă. Iar pentru noi, cei care ne învîrtim în jurul casei, Schengen este un cuvînt teutonic care se pronunţă mai greu. Vine iarna şi pe la noi. La gura sobei să medităm de ce numele Schengen se traduce pentru noi ca un eşec. Cine ştie, peste vreme, acest eşec se poate transforma în virtute. S-ar numi noroc românesc în istorie. De care am mai avut parte.
