La Bucureşti a avut loc Congresul Extraordinar al PSD, care a validat votul dat de organizaţiile social-democrate din ţară pentru preşedintele partidului, Liviu Dragnea. Totodată, în cadrul Congresului, a fost ales, prin votul delegaţilor, şi preşedintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, precum şi cei 14 vicepreşedinţi la nivel naţional.
Una dintre candidaturile pentru poziţia de vicepreşedinte a aparţinut deputatului de Maramureş şi preşedinte executiv al organizaţiei judeţene a PSD, Gheorghe Şimon, care a fost susţinut de aproximativ 3.000 din cei 4.000 de delegaţi prezenţi la Congres.
Preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a arătat că această funcţie onorează organizaţia judeţeană, însă implică şi o mare responsabilitate. „Pentru organizaţia PSD Maramureş, a deţine funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional este o recompensă binemeritată pentru activitatea susţinută în ultimii trei ani. Am crescut mult ca şi organizaţie politică, ne-am maturizat şi am căutat, în această perioadă, să promovăm o echipă şi nu interesul personal. Gheorghe Şimon este membru al PSD din 1992. A urcat, pe rând, toate treptele politice până la această poziţie. A fost simplu membru de partid, a fost trezorier, consilier local, apoi consilier judeţean, vicepreşedinte al PSD Maramureş, deputat, preşedinte executiv al PSD Maramureş, iar acum este vicepreşedinte al PSD la nivel central. Asta arată, în primul rând, că este un om de echipă. Am susţinut candidatura lui Gheorghe Şimon şi mă bucur că am obţinut sprijinul organizaţiilor PSD din România. Rezultatul primit prin vot, de colegul nostru, dovedeşte că PSD Maramureş este o organizaţie pe care conducerea centrală se poate baza. Prin intermediul vicepreşedintelui ales la nivel naţional, Gheorghe Şimon, vom încerca să promovăm un proiect politic pentru zona de Nord-Vest”, a declarat liderul judeţean al PSD Maramureş, Gabriel Zetea.