Un protest, două proteste…

0
599

După tragedia din Clubul Colectiv, când au început mişcări de masă în Bucureşti şi în toată ţara, nici băimărenii nu au rămas pasivi. Lunea trecută, la iniţiativa lui Ciprian Borşan, om de afaceri şi preşedintele Maramureş Business Club, în vârstă de 30 de ani, peste 200 de oameni au participat la un marş al tăcerii în memoria victimelor. Miercuri şi joi, au avut loc marşuri prin oraş, liderul acestora fiind tânărul Mihai Ţăranu, cunoscut sub numele de Zmenta, un popular video blogger. Acesta a declarat că în prima zi au participat circa 700 de oameni, iar în a doua, peste 1.500.
Pentru seara de vineri, au fost anunţate două proteste împotriva clasei politice, ambele de la ora 19. Unul, iniţiat de Ciprian Borşan, în Piaţa Revoluţiei. Al doilea, iniţiat de Zmenta, în Piaţa Libertăţii (Centrul Vechi), deşi precedentele două marşuri porniseră din faţa Prefecturii. Pentru ambele, strângerea simpatizanţilor s-a făcut pe Facebook. Pe pagina mitingului din Piaţa Revoluţiei, „Nepăsarea ucide”, au apărut voci care îndemnau ca la protest să se strige şi împotriva politicienilor locali. Întrucât între timp numele celui care crea evenimentul a fost schimbat din Ciprian Borşan în „Vrem o Românie a românilor”, aceste voci au cerut ca organizatorii să îşi decline identitatea şi să posteze autorizaţia pentru protest. Apoi au început să îi aducă acuzaţii lui Borşan. Un ziar online din Baia Mare a scris că protestul din Piaţa Revoluţiei va fi infiltrat cu oameni politici şi îndemna băimărenii să participe doar la celălalt protest, cel din Centrul Vechi.
Vineri seară, în Centrul Vechi, au început să se strângă oameni, în special tineri. Unele pancarte au fost scrise pe loc. A apărut şi Zmenta, cu un braţ de steaguri. L-am întrebat care sunt revendicările oamenilor, de ce se adună seară de seară: „Revendicări avem multe. Dar principale sunt: modificarea Constituţiei şi a legislaţiei electorale; din start vrem un Parlament cu maxim 300 de parlamentari, maxim două mandate. Vrem eliminarea traseismului politic, cu pierderea mandatului şi interzicerea dreptului de a mai candida. Să renunţăm la curvăsăria politică în scopuri de interes propriu. Lumea trebuie să fie conştientă de ce militează. Pentru stoparea finanţării bisericilor şi a cultelor religioase (nu doar Biserica Ortodoxă). Pentru demisia avocatului poporului şi a şefei CNA. Este o listă foarte mare, astea sunt principalele. E cam ce se scandează în toată ţara, căci noi asta încercăm, să nu scandăm… Deşi a început şi pe la Bucureşti să se manipuleze politic, şi prin alte oraşe să manipuleze politic aceste manifestaţii şi încercăm să nu lovim local, pentru că altfel ne împrăştiem. Noi avem toţi, în toată ţara, un mesaj. Să lovim acolo sus, că dacă lovim sus, o să pice şi din judeţe, din oraşe, de peste tot. Trebuie să lovim sus şi să fim toţi uniţi pentru un mesaj clar. Când pică de sus, o să pice şi restul. Noi, dacă ne axăm pe chestii pe oraşe, pe judeţe, nu mai ajungem nicăieri”. L-am întrebat pe Zmenta de ce crede că în aceeaşi seară sunt organizate două proteste în Baia Mare: „Pentru că au încercat pe Internet, cum s-a încercat şi în Bucureşti acum două seri, şi cum probabil s-a mai încercat şi prin alte părţi, s-a încercat manipularea politică. Deşi în cazul nostru, din câte am înţeles acum, nu prea e o manipulare politică, dar spre siguranţa celor care ies în stradă şi ca să nu se provoace incidente, eu unul am mers pe principiul să nu avem nicio treabă unii cu alţii. Iar mâine, pentru că şi mâine o să ieşim în stradă, să ne grupăm şi să fim un singur grup. Pot să se infiltreze şi la noi în grup oameni care aparţin unor anumite partide politice, să scandeze anumite chestii şi să distrugă ce muncim noi. Să distrugă vocea noastră.”
Între timp, în Piaţa Libertăţii, s-au strâns sute de oameni. În Piaţa Revoluţiei, însă, erau doar vreo 10 persoane. Un martor mi-a spus că, la un moment dat, a venit la ele un bărbat însoţit de doi jandarmi şi le-a spus că protestul, de fapt, are loc în Centrul Vechi, şi că, dacă vor, să meargă acolo. După puţin timp, în Centrul Vechi, Zmenta a ţinut un discurs în faţa protestatarilor, prezentându-le revendicările. El le-a cerut oamenilor să nu scandeze împotriva puterii locale şi le-a spus că se are în vedere chiar crearea unui partid al celor din stradă. Apoi s-a pornit în marş, în direcţia Pieţei Revoluţiei.
Marşul a avut loc pe principalele artere ale Băii Mari.
Pe Facebook, pe contul personal, Ciprian Borşan a postat următorul mesaj: „Dragii mei prieteni, cei care mă cunoaşteti, am nevoie de sprijinul vostru moral şi de sfatul vostru acum mai mult decât oricând. În ultimele 48 de ore, am fost supus la cele mai mari presiuni şi la campanii fără precedent de denigrare a imaginii mele, doar pentru simplul fapt că am dorit ca protestul „Nepăsarea Ucide”, care se va desfăşura peste mai puţin de o oră în Baia Mare, să se desfăşoare în legalitate, iar băimărenii, români simpli, să aibă un ca­dru legal pentru a-şi striga problemele. Ştiu, acum conştientizez cât de naiv şi idealist am fost când am făcut acest pas. Mă cunoaşteţi, ştiţi cine sunt, am nevoie de suportul vostru. Mi-e teamă pentru integritatea mea fizică şi pentru integritatea familiei mele. Vă rog să-mi transmiteţi cum să procedez în această noapte. Să mă mai prezint la protest?”.
Tot vineri, a avut loc un protest împotriva clasei politice şi în Cavnic. Martorii spun că au participat circa 150 de persoane. (G.M.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.