• Brazilia – România 22-25 (8-13) •
Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins Brazilia, campioana mondială en titre, cu scorul de 25-22 (13-8).
Brazilia, cîştigătoarea grupei C, întîlnea în optimi naţionala României, ocupanta locului 4 în grupa D. Do Nascimento et co porneau din postura de favorite în faţa româncelor care abordau această dificilă confruntare din optimi după trei eşecuri consecutive în grupa D (18-26 cu Spania, 22-26 cu Norvegia şi 27-30 cu Rusia). “Tricolorele”, însă, au abordat această partidă cu o atitudine diferită, ceea ce s-a văzut pe tabelă, echipa antrenată de Tomas Ryde fiind cea care a condus jocul de la un capăt la altul. În prima repriză româncele au avut avantaj de maximum cinci goluri (13-8, scor la pauză). În actul secund, braziliencele s-au apropiat de două ori la un singur gol (20-19, min. 51; 22-21, min. 58), dar, de fiecare dată, româncele au reuşit să reziste presiunii, impunîndu-se în final cu 25-22. Paula Ungureanu, componentă a grupării HCM Baia Mare, a fost aleasă cea mai bună jucătoare a meciului. • România: Ungureanu, Munteanu – Brădeanu 7, Neagu 6, Nechita 5, Ardean-Elisei 3, Buceschi 3, Geiger 1, Manea, Szucs, Pintea, Perianu, Tănăsie, Marin, Vizitiu, Chiper. • Brazilia: Arenhart 1, Pessoa – Rodrigues Belo 5, Amorim 4, Do Nascimento 3, Diniz 2, Piedade 2, Silva 2, Da Rocha 2, Coppi 1, Araujo, De Paula, Andrade, Araujo, Quintino, Fachinello.
În sferturile de finală, România va înfrunta Danemarca, echipa gazdă, care a învins Suedia cu 26-19. Meciul va avea loc miercuri, 16 decembrie, de la ora 18.45, în direct la Dolce Sport.