Pictorul sătmărean, Lajos Emil Kovacs revine în Maramureş cu o nouă expoziţie de pictură. Evenimentul face parte dintr-un şir de activităţi dedicate peisagisticii individuale sau organizate prin tabere de creaţie, de-a lungul mai multor ani, ca o continuare a activităţilor Şcolii de Pictură băimărene.
Vernisajul expoziţiei va avea loc duminică, 17 ianuarie, începând cu ora 11.30, în Sala de Expoziţii a Serviciului Cultural din Baia Sprie. Tot atunci va fi lansat şi albumul de picturi al artistului. Lajos Emil Kovacs este unul dintre cei mai fideli pictori consacraţi în creaţia peisagistică. Având în vedere că locuieşte într-un judeţ învecinat Maramureşului, artistul poate fi zărit în orice anotimp pe dealurile oraşului Baia Sprie, pictând deosebitele sale teme, peisaje sau temele citadine, care au devenit apreciate şi căutate de iubitorii de artă. Pictorul este prezent în taberele de creaţie nu numai la Baia Sprie, ci şi în alte tabere renumite şi cele din străinătate, dobândind un portofoliu extrem de bogat, cu care apare în multe expoziţii din ţară şi din străinătate, obţinând admiraţia privitorilor. Pictorul Kovacs sprijină şi iniţiativa organizatorilor taberei de pictură din Baia Sprie, de a înfiinţa în oraşul de sub poalele Dealului Minei, o galerie de artă permanentă, pentru a putea fi păstrate creaţiile artistice ale trecutului şi ale prezentului, ca valori patrimoniale deosebite.