HCM Baia Mare şi-a aflat adversarul din sferturile de finală ale Champions League şi acesta este tocmai deţinătoarea trofeului – Buducnost Podgorica, formaţie pentru care evoluează şi românca Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare a lumii în acest moment. După cum bine se ştie, vicecampioana României a încheiat Grupa Principală 1 pe locul 4, iar muntenegrencele pe primul loc în cealaltă grupă. Prima manşă a sferturile se va consuma în 1-3 aprilie, în polivalenta băimăreană, iar returul în 8-10 aprilie, pentru ca Final Four-ul să se desfăşoare la Budapesta în 7 şi 8 mai. Pentru HCM Baia Mare este al doilea an consecutiv cînd ajunge în sferturile de finală ale Champions League şi, implicit, între primele opt formaţii din Europa. Este clar că Buducnost porneşte cu prima şansă în această confruntare, iar HCM Baia Mare nu va avea nicio presiune în aceste două întîlniri, ceea ce poate fi un atuu pentru elevele lui Aurelian Roşca. Vicecampioana României nu are nimic de pierdut, din contră, şi jucătoarele noastre au şansa să facă două meciuri mari. • Programul sferturilor de finală: CSM Bucureşti – Rostov-Don; HCM Baia Mare – Buducnost Podgorica; FTC-Rail Cargo Hungaria – Gyor; Vardar Skopje – Larvik HK.































