În Maramureş, în 5 zile, poliţiştii au aplicat peste 1.000 de sancţiuni contravenţionale, însumînd aproape 30.000 lei

0
450

Având în vedere că obiectivul prioritar al Ministerului Afacerilor Interne pentru anul 2016 îl constituie creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, s-a dispus ca aproximativ 7.000 de poliţişti să acţioneze zilnic, la nivel naţional, în sistem integrat, alături de celelalte structuri ale MAI, pentru siguranţa cetăţenilor. În urma activităţilor desfăşurate în perioada 3 – 7 martie, poliţiştii maramureşeni au constatat 62 de infracţiuni şi au aplicat 1.098 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 300.000 lei.

• Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul contrabandei cu produse din tutun. Ei au verificat mai multe societăţi comerciale şi persoane fizice şi au constatat două infracţiuni de contrabandă şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 2.000 lei. Totodată, poliţiştii au confiscat peste 1.200 de pachete cu ţigări, netimbrate în România.
• Pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, poliţiştii au acţionat atât în fondul forestier, cât şi pe arterele de circulaţie din vecinătatea acestora. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au depistat opt transporturi ilegale de material lemnos şi au fost confiscat 94 mc de material lemnos.
• Poliţiştii de investigaţii criminale, în cadrul activităţilor de cercetare efectuate, au identificat autorii a zece furturi şi o tâlhărie. Trei dintre bănuiţi au fost reţinuţi de poliţişti şi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Faţă de doi dintre ei, instanţa a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

Mandate puse în executare

Poliţiştii maramureşeni au pus în aplicare 2 mandate de executare a pedepsei închisorii. Doi bărbaţi, unul din Sighetu Marmaţiei, iar celălalt din Ruscova, au ajuns după gratii.
Un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Sighetu Marmaţiei, a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni detenţie pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, iar un altul, din Ruscova, a fost condamnat de instanţă la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor.
Cei doi îşi vor executa pedeapsa în penitenciar.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.