Litigiile comerciale cronice bulversează mediul de afaceri, creînd blocaje financiare. Administratorii firmelor corecte simt că justiţia nu-i mai protejează, iar înşelăciunile infectează toată economia. Statul este dator să revină cu reglementări: una ar fi ca plăţile şi încasările să se facă exclusiv prin bancă!
Noul Cod penal consideră înşelăciunea în afaceri o faptă cu grad redus de pericol social, ceea ce creşte tendinţa de înşelare a încrederii. Se produc aşa-numitele „tunuri” (cumpărătorul nu plăteşte marfa), numite oficial „incidente de plată”. Vorbim din ce în ce mai mult de etica în afaceri. În ţările civilizate, practica este stabilizată. Înşelarea încrederii şi evaziunea fiscală sînt rare, nu ating proporţii de masă, ca la noi. Se estimează că 40% din afaceri se fac la negru sau la gri, ceea ce înseamnă că firmele corecte suportă povara fiscală a firmelor evazioniste.
Businessul are o componentă de moralitate şi sustenabilitate din ce în ce mai apreciată de societatea postmodernă. Incidentele de plăţi sînt dublate adesea de incidente privind calitatea produselor. Cadrul legislativ incoerent şi discriminatoriu produce dereglări ale activităţilor economice. Managerii imorali, rechinii, ocolesc legile, iar responsabilizarea lor este abandonată de statul liberal.
În urmă cu o sută de ani, regulile erau simple: negustorul care vindea alimente alterate era pus să le mănînce. Nu ne putem întoarce la aşa ceva, dar îţi vine cîteodată! Am dori ca buna-credinţă să domine afacerile, însă ne dăm seama că oamenii, managerii de firme, acţionarii, salariaţii, au un sine întunecat, ce îi împinge să mintă, să încalce regulile, legea, să ocolească normele, să strice echilibrul etic, de dragul banilor şi profitului. Cinstea, respectul şi preocuparea de semeni sînt rare.
Există în orice meserie şi afacere o deontologie profesională, dar adesea buna credinţă este încălcată cu brutalitate, ceea ce impune statului să ia măsuri de apărare a interesului public. Nu putem asista pasivi la liberalizarea infracţiunilor! Mesajul dat oamenilor de afaceri de noile coduri civil şi penal este: Capitalişti din toate judeţele, înşelaţi, înşelaţi, înşelaţi!
Pînă în 2011, instanţele de judecată aveau secţii comerciale, cu judecători specializaţi pe litigii între firme, iar pedeapsa pentru înşelăciune putea fi de pînă la 20 de ani de închisoare. De atunci, dreptul comercial a fost lăsat pe seama instanţei civile, iar pedeapsa maximă pentru înşelăciune este 5 ani. Relaţiile economice se globalizează, logic ar fi ca dreptul comercial să se specializeze şi să fie apărat principiul bunei credinţe. Afacerile generează multe fapte penale, dar statul nu intervine, nu îl trage la răspundere pe comerciantul infractor. Mai mult, păgubaşul trebuie să dovedească faptul că hoţul a acţionat cu rea credinţă! Contractele comerciale au fost desfiinţate, ceea ce îngreunează şi mai mult dovedirea infracţiunilor economice.
Statul român lasă afacerile relativ libere şi nu se bagă între afacerişti. Tumultul economiei de piaţă creează conduite aberante ale agenţilor economici: inducere în eroare, înşelăciune, obţinere de foloase necuvenite, producere de pagube, înşelarea încrederii, toate fac ca raporturile juridice patrimoniale să fie alterate, ceea ce nu poate fi tolerat într-un stat de drept. Escrocheria ar trebui să fie sancţionată sever – dar este considerată libertate în afaceri. Tunarii îşi lasă firmele în insolvenţă, creînd blocaje financiare, punînd societatea în pericol – ceea ce statul nu ar trebui să permită. Dezincriminarea înşelăciunilor şi judecarea lor pe calea proceselor civile dovedeşte incoerenţa legislaţiei şi compromisul dintre oamenii de afaceri şi oamenii politici.
