În fiecare an, în luna martie, este sărbătorită Ziua Mondială a Apei, pentru a aduce în atenţia opiniei publice problemele legate de protejarea calitativă şi cantitativă a apelor. Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş (director Ioan Podar) desfăşoară în perioada 16-17 martie 2016 evenimente educative, în scopul formării unui comportament ecologic şi responsabil faţă de mediu. Manifestările debutează azi, 16 martie, ora 13, la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Baia Mare (vizionare de film şi discuţii privind securitatea resurselor de apă). Mîine, 17 martie, ora 13, va avea loc un simpozion în aula Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Baia Mare, la care vor participa studenţii specializaţi în Geografia turismului, lector univ. dr. Faur Cornel, asistent univ. dr. Sanislai Daniel, elevi de la Seminarul teologic liceal „Sf. Iosif Mărtursitorul” şi prof. Rozalia Faur.
Informaţii de la SGA Maramureş. (N.G.)




























