Prins în flagrant şi reţinut pentru 24 de ore

0
490

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare au prins în flagrant un tânăr, din municipiu, în timp ce încerca să sustragă bunuri dintr-un autoturism. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Luni, în jurul orei 18, poliţia a fost sesizată prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112 despre comiterea unui furt dintr-un autoturism. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ordine publică care a prins, în flagrant, un băimărean, de 26 de ani, în timp ce sustrăgea bunuri dintr-un autoturism parcat pe strada Păşunii. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă la furt iar tânărul identificat a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Depistat în trafic în timp ce transporta ţigări de contrabandă

Luni dimineaţa, în jurul orei 8, poliţiştii care efectuau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe DJ 108A au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe raza comunei Gârdani. La volanul maşinii a fost identificat un băimărean, în vârstă de 50 de ani, iar în urma controlului autoturismului poliţiştii au găsit 90 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, netimbrate în România. Deoarece bărbatul de la volan nu a putut prezenta documente de provenienţă, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării iar băimăreanul a fost sancţionat contravenţional.

Acţiuni pentru protejarea fondului forestier

În data de 4 aprilie, poliţiştii maramureşeni au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor silvice precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care transportă ilegal material lemnos. Astfel, în jurul orei 10.30, poliţiştii din Borşa au oprit pentru control un autocamion, ce transporta material lemnos, pe strada Preluca Tătarilor. În urma controlului, poliţiştii au constatat că avizul de expediţie prezentat de şofer avea termenul de valabilitate expirat. Cei 5 mc de lemn de esenţă foioase au fost confiscaţi şi predaţi în custodie Ocolului Silvic Alpina Borşa, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.