• ACS Energia Târgu Jiu – HCM Minaur Baia Mare 24-25 (13-12) •
HCM Minaur Baia Mare a obţinut o victorie mare în ecuaţia realizării obiectivului, evitarea retrogradării, elevii lui Raul Fotonea impunîndu-se pe terenul celor de la ACS Energia Târgu Jiu.
Campioana în exerciţiu a învins tocmai liderul din play-out cu scorul de 25-24 (12-13) şi face paşi importanţi pentru rămînerea pe prima scenă a handbalului masculin românesc. Întîlnirea dintre Târgu Jiu şi Baia Mare a fost, aşa cum era de aşteptat, extrem de echilibrată, niciuna dintre formaţii desprinzîndu-se decisiv pe tabelă în cele 60 de minute.
Energia începe mai bine partida şi are avantaj de două goluri după cinci minute – 4-2. Oaspeţii se ţin aproape de adversar şi nu-i dă posibilitatea să se distanţeze. Ba mai mult, Minaur preia conducerea la mijlocul primei părţi – 8-9, avantaj care se concretizează şi cu trei minute înainte de finalul primei reprize – 11-12. Totuşi, la cabine Târgu Jiu va fi formaţia care se va afla în avantaj – 13-12. Repriza secundă debutează cu gol pentru gazde, dar băimărenii egalează imediat la 14. Va fi din nou plus doi în favoarea gazdelor – 16-14 (min. 40), dar oaspeţii înscriu de trei ori consecutiv – 16-17 (45). De la 18-19, va fi rîndul celor de la Energia să înscrie de trei ori consecutiv – 21-19. HCM Minaur va prelua din nou iniţiativa cu patru minute înainte de final – 22-23, pentru ca în finalul disputei tabela să indice 24-25 în dreptul grupării băimărene. Trei puncte mari care duce echipa noastră la şase puncte avans de primul loc ce merge la barajul pentru rămînerea în Liga Naţională. Miercuri se va consuma o nouă etapă în play-out, Minaur urmînd să joace acasă cu Danubius Galaţi.
• Arbitri: Sebastian Mârza / Cristian Nedelea (Cluj-Napoca). Observator FRH: Octavian Pripas (Râmnicu Vâlcea).
• ACS Energia Târgu Jiu: Şelaru, Bucătaru – Nistor 6, Acatrinei 5, Păunică 3, Mledenciu 3, Ţuţu 2, Giotoiu 2, Enache 2, D, Iancu 1, Pralica, Şoldănescu, Bejinariu, V. Stoica, B. Mănescu. Antrenor: Sorin Bîrză.
• HCM Minaur Baia Mare: R. Pop, Simulescu – Bera 9, Popescu 5, Sadoveac 4, Mureşan 3, Cristescu 3, Marta 1, Buşecan, Tălmaciu, Sabou, Mihai. Antrenor: Raul Fotonea.
Rezultatele etapei 2 din Play-Out: Danubius Galaţi – CSM Ploieşti 28-29; ACS Energia Târgu Jiu – HCM Minaur Baia Mare 24-25; CSM Focşani – HC Vaslui 29-19.
Etapa viitoare (miercuri, 20 aprilie): HCM Minaur Baia Mare – Danubius Galaţi; HC Vaslui – ACS Energia Târgu Jiu; CSM Ploieşti – CSM Focşani.