Incluziune şcolară pentru copiii de la “Pirită”

0
700

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (DGASPC) dă startul unui program de incluziune şcolară pentru copiii care trăiesc în comunitatea marginalizată din zona numită „Pirită”, din municipiul Baia Mare. 30 de copii vor participa la activităţi educative în cadrul Grădiniţei nr. 33, cu scopul de a putea fi incluşi la grădiniţă sau la şcoală din luna septembrie 2016. De asemenea, programul cuprinde şi o componentă de consiliere şi şcoală a părinţilor. „Activităţile cu copiii au ca obiectiv principal dezvoltarea de abilităţi de a trăi independent, formarea comportamentelor sociale şi însuşirea de cunoştinţe de scris, citit şi socotit, la un nivel de bază. Activităţile cu părinţii au ca obiectiv creşterea gradului de responsabilizare al aces­tora în legătură cu nevoile individuale ale copiilor lor şi formarea de noi abilităţi parentale, astfel încât să prevenim separarea copilului de familia naturală”, a declarat directorul executiv al DGASPC Maramureş, Alina Coste-Mădăras. În două zile pe săptămână, pe toată perioada verii, copiii vor primi o masă caldă, oferită de HHC România, vor învăţa să scrie, să citească şi să socotească şi se vor juca. Activităţile vor fi realizate cu sprijinul specialiştilor DGASPC Maramureş, al educatoarelor din grădiniţă şi al voluntarilor. Programul se desfăşoară în parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Baia Mare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi Fundaţia HHC România. (c.t.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.