Ieri, 22 iunie 2016, arhitectul Constantin Pena a aniversat împlinirea a 80 de ani de viaţă. 50 dintre aceşti ani i-a pus în slujba arhitecturii.
Este teleormănean la origini, însă din 1 octombrie 1966 – când a fost repartizat în Baia Mare – lucrează în Maramureş. La vârsta sa, se poate mândri cu proiecte care au creionat aspectul municipiului Baia Mare, al municipiului Sighetu Marmaţiei şi al altor spaţii. După ideile sale, au fost realizate clădiri ce ţin de urbanism, sănătate, învăţământ, sport, cazare, locuinţe, biserici, mănăstiri şi alte clădiri importante din judeţ (sedul IPJ, Cazarma Unităţii Militare de Jandarmi din Şomcuta Mare, primării, oficii poştale, cămine culturale, amenajarea fântânii din centrul nou al Municipiului Baia Mare, Piaţa Revoluţiei). Îşi aminteşte cu emoţie că au fost perioade în care i s-a impus un anumit proiect arhitectural, dar, cu toate riscurile, a preferat să încalce decretul prezidenţial al lui Nicolae Ceaşescu, pentru că avea o altă concepţie în ce priveşte amenajarea bulevardului Traian!
„Tovarăşii” i-au impus să fie profesor de matematică, dar a ajuns la Arhitectură
Reporter: Dacă ar fi să va faceţi un bilanţ al activităţii de arhitect, cum aţi caracteriza această perioadă?
Constantin Pena: E cam greu 50 de ani să-i înşiri. Am trăit această viaţă de 50 de ani în acest oraş şi în acest judeţ. Practic, nici nu mai ştiu cum sunt meleagurile teleormănene. Sunt născut în Teleorman, în 22 iunie 1936. Am avut un prim eşec la Politehnica Bucureşti. În acelaşi an, am fost recrutat şi am plecat la armată. Acolo, având mai mult timp liber, am început să mă pregătesc. Am avut o mână bună, la unitate eram responsabil cu pregătirile de sesiuni pentru diferite ocazii. Am făcut o armată cam lungă, deoarece n-am învăţat bine şi am făcut trei ani de armată, la Marină, la Tulcea. Înainte de armată şi de studiile universitare, am lucrat la Unitatea Militară de Aviaţie Bacău.
R: La arhitectură cum aţi ajuns?
C.P.: În 1959 am terminat cu Armata, am început pregătiri serioase şi am intrat la Institutul de arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti. N-au lipsit peripeţiile. Dosarul pe care l-am înaintat a ajuns la Universitatea Bucureşti. Nişte tovarăşi au încercat să mă convingă că au nevoie de profesori de matematică. Le-am spus că nu mă pricep şi i-am rugat să-mi trimită dosarul la Arhitectură. Am mers eu şi l-am ridicat. Aşa m-am înscris la Arhitectură. Acolo am ajuns într-un colectiv de studenţi şi profesori extraordinari şi am studiat şase ani. Era un program intens.
Începe activitatea în Maramureş
R: Cum de aţi ajuns aici în Maramureş?
C.P.: La sfârşitul celor şase ani, se făceau repartizările. Eu am fost repartizat în Maramureş. Am venit aici în 1 octombrie 1966. Am aterizat în Baia Mare, la micuţa gară din centrul oraşului, unde erau două încăperi şi un hol. Am găsit un colectiv foarte închegat la timpul respectiv. Am găsit chiar nişte colegi mai mari pe care i-am revăzut în Baia Mare şi cu care am făcut primele ieşiri în teren. La data respectivă, în Direcţia de Sistematizare, Arhitectură şi Proiectarea Construcţiilor (DSAPC) erau două ateliere de lucru. Eu am fost repartizat în Atelierul 2 care avea un arhitect plecat ulterior în Satu Mare. Mai era un arhitect, a terminat cu doi ani înainte de mine. Pe atunci a avut loc reîmpărţirea administrativă, la care am lucrat zi şi noapte. După ce doi colegi au plecat în Satu Mare, am rămas şef la Arhitectură 2. Apoi au venit încă trei colegi, am avut parte de un colectiv de tineri.
Primul proiect, de neuitat
R: Vă mai amintiţi care a fost primul proiect la care aţi lucrat?
C.P.: Oricând, ca şi de pruncul născut. Primul proiect la care am lucrat a fost cel privind construcţia a şase blocuri de apartamente pentru vânzare. Nu s-au mai finalizat, deoarece nu erau cumpărători. După aceea, am început nişte lucrări mari: refacerea şi reorganizarea Centrului de Cercetări Miniere de pe str. Victor Babeş. Acolo am lucrat la două clădiri P+1, le-am recompartimentat, le-am supraetajat. Am proiectat şi un mic atelier de experienţe şi un mic laborator nuclear. Am făcut spălătorie, centrală termică şi cantină cu 1.200 de locuri în două schimburi. De acolo am coborât la Liceul Minier cu 16 săli de clasă, cu o sală de manifestări culturale şi cinci ateliere. Apoi au apărut noi lucrări. Aşa am ajuns în Sighetu Marmaţiei, unde am proiectat clădirea în care funcţionează Policlinica Spitalului Municipal, maternitatea şi ginecologia, iar în spate am proiectat un cămin-spital cu 100 de paturi, pentru copii cu deficienţe. În Sighet am lucrat şi la câteva hoteluri: Grădina Morii, Tisa, apoi la Catedrala Ortodoxă. Acolo am proiectat 16 săli de clasă şi o sală de sport.
Încalcă decretul lui Nicolae Ceauşescu
R: În Baia Mare când aţi revenit?
C.P.: În 1976. Au fost doi ani de muncă şi machete şi diferite desene pentru zona Traian. După doi ani de consultări, de drumuri la Bucureşti, am primit ordin să ne prezentăm în Bucureşti, căci se va aviza cartierul Traian. Am ajuns în capitală cu câteva lăzi de desene şi machete. La Consiliul Popular era şef Uglar. A fost simpatică toată afacerea. Pe bulevardul Traian, trebuia să avem blocuri cu zece etaje şi distanţă între ele de maximum 15 metri. Partea de carosabil trebuia să aibă lăţimea de 7 metri, trotuarele – 2 metri. Aveam voie să facem un garaj la şase apartamente. Sincer să fiu, nu am respectat nimic din decretul lui Nicolae Ceauşescu. A fost primul decret pe ţară, pentru Baia Mare. Mă întrebau colegii: Ce-ai făcut? Am încălcat toate regulile, am făcut, peste tot unde am avut posibilitatea, garaje şi subsoluri utile. Am fost chemat de mai multe ori la Bucureşti să dau explicaţii. Într-un birou lucra un inginer căruia îi spuneam Jean Gabin. M-a întrebat: Când ai minţit, prima dată sau a două două oară? I-am zis: Şi prima dată şi a două oară, pentru că dumneavoastră nu ştiţi ce înseamnă un subsol de ăsta unde e curat şi întreţinut! Şi aşa că mi-a dat hârtie de aprobare.
Evoluţia arhitecturii după ’89
R: După ’89, care sunt proiectele la care aţi lucrat?
C.P.: Cele mai importante lucrări sunt la Liceul din Târgu Lăpuş. Am realizat proiectul pentru spitalul din Târgu Lăpuş cu 150 de paturi.
R: Aţi avut un aport şi în domeniul religios.
C.P.: Am proiectat sediul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. Am proiectat peste 50 de lăcaşuri de cult pentru diferite rituri religioase. Ultima, pe care acum o terminăm, este Biserica episcopală a ucrainenilor din Ruscova. Lucrăm şi la o mare mănăstire a ucrainenilor.
R: Cum vedeţi evoluţia arhitecturii în Maramureş?
C.P.: Observ o întoarcere la Evul Mediu. Nu mai putem întoarce timpul, pentru că cel puţin un sfert din cetăţenii acestei ţări s-au perindat prin întreaga lume. Fiecare vine cu propriile idei, cu ce a văzut şi i-a plăcut. Indiferent că vrem noi să facem arhitectură românească. Se poate face pentru muzeu, pentru celelalte, nu. Am fost de multe ori în Satu Mare, în zona Negreşti. Un cetăţean avea o casă deosebită, la intrarea în hol se descălţa şi îşi punea cipici. Mi-a zis: Uite, aici a dormit Ceauşescu junior! Acolo am văzut covoare de îţi intra papucul şi mobilă sculptată deosebită. Casa era la fel. Perindarea oamenilor prin lumea largă duce la adaptarea noastră la ce este acolo. Eu cred că e de bine, deoarece aşa evoluăm.